Poveste cu sculptori

Cum am ajuns eu sa vad ce a mai ramas din ansamblul „Grota” si cum este el imprastiat in Parcul Carol si Parcul Herastrau, e o poveste foarte amuzanta, pe care nu o sa o spun aici. Acum voi povesti insa despre istoria sa si a autorilor sai.

In 1906 se sarbatoreau 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, astfel ca din 1905 incep pregatirile pentru organizarea unei Expozitii Nationale, menita sa demonstreze avantul pe care il luase tara pe mai multe planuri si progresul infaptuit de Carol I in cei 40 de ani de domnie.

Expozitia trebuia sa fie deschisa pe Campia Filaretului din Parcul Carol, urmand sa cuprinda diverse pavilioane pentru agricultura si industrie, un muzeu al artelor, „Arenele romane”, un lac de agrement, fantani diverse, busturi si celebra „Grota”, pe scurt o munca imensa in care vor fi antrenati numerosi artisti si arhitecti.

Pentru realizarea ansamblului statuar „Grota”, legat de Palatul Artelor (care va fi distrus in al doilea razboi mondial), sunt chemati Dimitrie Paciurea, care urma sa faca si proiectul, Frederic Storck si Filip Marin. Consultand mai multi arhitecti, avand in vedere ca Grota urma sa aiba o perspectiva frontala foarte mare, iar ansamblul desi realizat de mai multi artisti trebuia sa fie unitar, se ajunge la o compozitie cu trei personaje: doi giganti (realizati de Paciurea si Storck) si un personaj feminin (realizat de Filip Marin) in centru.

Acest ansamblu portretiza o legenda conform careia, undeva in muntii Bucegi, doi frati gemeni erau indragostiti de aceeasi fata. Mama fratilor o pune pe fata sa aleaga intre cei doi, dar neputand sa faca asta, ea spuse: „Va iubesc pe amandoi, de aceea nu pot sa ma dau nici unuia dintre voi. Acela care insa ma va scoate din aceasta prapastie, acela sa-mi fie barbat.” Si se arunca in prapastie. In cadere se transforma in cascada Urlatoarea sau Urlanda, iar cei doi tineri, in durerea lor devenira stanci de piatra.

Cele trei personaje urmau sa fie proiectate pe suprafata intunecata a stancilor unei grote, inconjurate de cascade, lacuri umbrite, poteci inguste printre stanci si ape, constituind un ansamblu in spiritul romantic al epocii, menit sa uimeasca si sa atraga privitorul. Pentru realizarea tinerei fete a fost aleasa marmura iar pentru cei doi giganti, piatra de Bampotoc. Proiectul este aprobat in 1905.

Primul care termina lucrarea este sculptorul Filip Marin, recunoscut in epoca si foarte talentat in realizarea nudurilor. Acum el creeaza cea mai valoroasa opera a sa si cea mai stralucita realizare a unui nud feminin, chiar si pana azi.

Nici Frederic Strock nu se lasa mai prejos. Gigantul sau pastreaza insa o postura academica si este putin molatec. Poate si datorita folosirii unui model obisnuit sa pozeze studentilor si devenit astfel static, lenes, fara sa mai transmita o stare de neliniste care ar fi trebuit sa apara la un om care se transforma in stanca.

Ramane insa codas tocmai Paciurea, care concepuse proiectul. Nefiind multumit de imaginea pe care i-o oferea modelul lui Storck, gandindu-se la Sclavii lui Michelangelo, Paciurea tot cauta o sursa de inspiratie. Pe care o gaseste in persoana lui Timoftei Chirilov, un tanar venit din Bucovina, de numai 21 de ani, aproape 120 de kg si 2 metri inaltime, care se plimba linistit pe Calea Victoriei. Punandu-l sa stea nemiscat, in poza, avea acea neliniste si parea inlantuit, fiind exact ce cauta sculptorul. Cand a terminat insa, lucrarea, aceasta se dovedeste a fi examenul sau de maturitate, depasind lucrarile colegilor sai ca realizare artistica si conceptie plastica. Paciurea a primit pentru Gigant, Premiul National in 1927.

La deschiderea expozitiei, punctul de atractie a fost Grota, cu cele trei personaje oglindite in ochiuri de apa si proiectate pe fundalul negru din stanci.

Din nefericire, dupa al doilea razboi mondial, in anii comunismului, Grota a fost dezafectata. Cei doi giganti au fost amplasati pe o parte si cealalta a unei alei din parcul Carol pierzand semnificatia si tensiunea care ii caracteriza, iar  nudul tinerei a fost mutat in Parcul Herastrau, unde se gasesc si azi.

Inteleg ca salvarea unui monument aflat in stare de colaps e dificila, educarea oamenilor incat sa inteleaga valoarea patrimoniului cultural necesita timp, dar macar repararea greselilor celor dinainte trebuie facuta. Reasamblarea „Grotei” nu e decat o problema de organizare si vointa.

Autor: Ilinca Damian
sursa:bucurestii vechi si noi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: