Pasiune dupa 10 ani de casnicie!

E-mail
seductia0087.jpgTe-ai casatorit! V-ati gasit dupa cautari pline de vise si v-ati pus pe deget inelele de aur. Sunteti topiti unul dupa celalalt si faceti o sarbatoare din fiecare zi, iubindu-va frenetic. Dar dupa cativa ani, pasiunea inceputului a scazut si te intrebi daca va mai putea reveni vreodata, daca va veti mai putea iubi ca la inceput…

Nu iti ajunge sa faci dragoste o data pe luna. Esti o femeie frumoasa, tanara, senzuala sau un barbat plin de putere si virilitate. Iti iubesti sotul (sotia) si nu vrei sa ai aventuri extraconjugale, dar nu stii ce sa faci pentru a retrezi pasiunea care altadata va facea atat de fericiti. Sau poate ca ai avut una sau mai multe aventuri, dar ti-e dor de iubirea ta din inceput. Nu vrei sa accepti vorbele mamei sau ale prietenilor care incearca sa te convinga ca asa este in toate casniciile, ca este „normal” ca pasiunea erotica sa dispara dupa un timp.

Nu sunt multe exemple de relatii indelungate si stabile care sunt inca pline de pasiune amoroasa, dar aceasta nu inseamna ca tu nu poti trai asa ceva. Altii au reusit, tu de ce nu ai putea?

Cunoasterea inseamna putere

Un punct de plecare important in acest demers este sa intelegem ca a face dragoste nu este un sport sau o simpla satisfacere a unei nevoi fizice. Intimitatea amoroasa conjugala depinde foarte mult de cunostintele acumulate in acest domeniu, si putem invata sa trezim erotismul si pasiunea sexuala atat in noi insine, cat si in fiinta iubita. Chiar daca suntem intr-un cuplu format de cativa ani buni, chiar daca am trecut amandoi de o anumita varsta, daca inca ne iubim foarte mult, putem invata sa aducem din nou bucuria actului amoros extatic in viata noastra. Iata in continuare cateva chei pentru a retrezi sau a mentine prospetimea pasiunii.

Acordati timp relatiei voastre de iubire!

Atractia erotica dispare nu atat datorita trecerii timpului, cat mai ales datorita faptului ca oamenii uita sa intretina flacara iubirii. Fenomenul de a ne indragosti apare spontan. Este minunat, dar poate sa nu dureze foarte mult. In mod obisnuit, atunci cand flacara inceputului incepe sa se stinga, oamenii cauta pe altcineva cu care sa traiasca din nou pasiunea si emotia inceputului (deseori mai ales datorita noutatii si circumstantelor). Dar exista si o alta cale pentru a depasi acest moment: sa invatam sa traim continuu starea de iubire, mentinand aprinsa dorinta amoroasa pentru aceeasi persoana draga. Acest demers necesita preocupare si un anumit efort, dar placerea si incantarea profunda care vor aparea merita sa il realizam.

Pentru a mentine vie dragostea, este nevoie de timp. Trebuie sa ne facem timp unul pentru celalalt, creand momente de intimitate, numai in doi, cel putin o data pe saptamana. Fara familie, copii, prieteni, colegi de serviciu sau de scoala, fara telefon, fax, modem sau pager. Astfel, toata atentia noastra va fi orientata numai asupra cuplului nostru, a relatiei de iubire pe care o traim. Acestea sunt momente in care ne “hranim” dragostea si afectiunea pentru fiinta iubita. In aceste intalniri “numai ale noastre”, putem sa facem dragoste sau nu, dar ele trebuie sa fie din ce in ce mai senzuale, spirituale, intime si pline de bucurie.

O data pe luna, putem sa ne luam liber doua zile si doua nopti (sau sa trimitem copiii la bunici la un sfarsit de saptamana) si sa fim doar cu iubitul/iubita noastra. Nu trebuie neaparat sa plecam din oras pentru aceasta: putem schimba apartamentul cu cel al prietenilor nostri, sa inchiriem o camera la hotel sau pur si simplu sa ne inchidem in propria casa. In timpul acestor doua zile, vom realiza lucruri care sa ne apropie erotic unul de celalalt: ne citim unul altuia din tratate de sexologie (urmand apoi, bineinteles, sa punem in practica ceea ce am aflat), ne impartasim fantasmele amoroase, ne rasfatam impreuna in baia inspumata, la lumina lumanarilor, putem sa invatam arta masajului erotic, si mai ales sa facem dragoste!

„Si s-au iubit ore in sir…”

Este bine sa acordati atentie duratei jocului amoros, deoarece o fuziune sexuala care sa iti implineasca aspiratiile dureaza mai mult de 30 de minute. In acest sens, tratatele orientale afirma ca barbatii sunt ca focul, iar femeile ca apa. Barbatii se infierbanta foarte repede, dar tot atat de repede “se racesc”, in timp ce femeile au nevoie de mai mult timp pentru a ajunge la punctul maxim si le trebuie mai mult timp pentru a reveni. Dar mai ales a face dragoste cu continenta (fara pierderea potentialului sexual), cu transfigurare si iubire, este o metoda foarte buna pentru a aprofunda relatia voastra de iubire. Invatand secretele artei de a iubi, prin practica, putem ajunge sa traim mereu o stare de fericire amoroasa in cuplu.

Invatati sa va apropiati de fiinta draga, prin mangaiere. Incepeti cu atingeri afectuoase ale fetei, ale umerilor, ale parului, ale mainilor, sarutati-i degetele, urechile, ceafa, coborati apoi treptat spre zonele erogene: spate, sani, abdomen, organe sexuale. Bucurati-va de fiecare moment al apropierii si nu va grabiti sa ajungeti cat mai repede la actul amoros propriu-zis. Savurati-i parfumul corpului, simtiti finetea pielii, ascultati-i respiratia profunda…

Daca sunteti un barbat care ejaculeaza repede, invatati sa prelungiti starea de erectie, sa amanati cat mai mult acest moment si chiar sa eliminati complet descarcarea. Exista numeroase lucrari de specialitate care descriu metode de respiratie, tehnici de control a musculaturii sexuale, tehnici de concentrare care va pot ajuta foarte mult in acest sens. Chiar daca nu reusiti de la inceput, nu este cazul sa disperati. Orice situatie se poate imbunatati radical daca realizati consecvent tehnicile necesare cat mai mult timp. Cheia fundamentala pentru a putea intra pe calea cunoasterii sexualitatii extaziante este controlul energiilor sexuale prin eliminarea definitiva a ejacularii sau a descarcarii haotice a potentialului creator sexual.

Fiti atenti la fiinta iubita!

Va amintiti cand v-ati indragostit prima oara? Cum gandurile se intorceau mereu si mereu la fiinta draga? Si in orice moment al zilei va intrebati oare unde se afla ea acum, cum este imbracata, ce face si asteptati cu nerabdare momentul revederii?

Acum, dupa mai multi ani de convietuire, asigurati-va ca fiinta iubita simte afectiunea dvs. pentru ea. Dr. Ullen Kiedman, specialist in dinamica sexuala, ofera o strategie in acest sens: sarutul de 10 secunde. De fiecare data cand va revedeti cu fiinta iubita, dupa o zi de lucru sau dupa un timp mai indelungat, sarutati-va timp de cel putin zece secunde. Este primul lucru pe care trebuie sa il faceti inainte de a verifica robotul telefonic, de a plimba cainele sau de a cauta stirile din sport. Un sarut fugar ii poate aminti sotiei ca tineti inca la ea, dar un sarut mai lung ii transmite pasiunea dvs. pentru ea si o va face sa se simta inca dorita si admirata ca femeie. Iar raspunsul ei la sarut va spune acelasi lucru. In plus, saruturile pasionale, fara a fi urmate neaparat imediat de un act amoros, mentin treaza dorinta erotica si atractia pentru fiinta draga.

Unul din reprosurile frecvente ale femeilor catre barbati este acela ca ei vor sa faca dragoste rapid, fara sa creeze deloc inainte atmosfera necesara. De aceea, barbati, urmariti ca prin atentii zilnice sa va apropiati mai mult, cu delicatete, de sufletul femeii iubite. Nu este nevoie de buchete extravagante de flori, de cine luxoase sau de daruri exorbitante. Este suficient un telefon la serviciu in care sa ii spuneti doar “te iubesc”, un biletel strecurat in sertarul ei cu lenjerie in care sa scrieti cat de senzuala este, un masaj al umerilor atunci cand ea este obosita sau un trandafir pe perna care sa ii transmita iubirea dvs. pentru ea. Toate acestea au ecou adanc in inima oricarei femei, iar o femeie cu inima deschisa catre iubire va fi mult mai deschisa si pentru a face dragoste.

Indrazniti sa va traiti fantasmele erotice!

Acordati-i atentie iubitei (iubitului) mai ales in timpul actului amoros. Invatati ce ii place si ce nu, care sunt punctele ei (lui) cele mai sensibile, cum ii place sa fie atins(a)… Iar atunci cand descoperiti un gest care o face sa fie fericita, repetati-l. Daca ati descoperit o postura amoroasa care ii face foarte mare placere, nu o schimbati pana cand nu vedeti ca si celalalt doreste aceasta. Un adevarat amant va sti cum sa o faca fericita mereu si mereu pe iubita lui, deoarece el face efortul de a invata arta iubirii.

A face dragoste poate fi o aventura care incepe de la primul contact vizual, de la prima intalnire. Fiti exploratori ai universului propriei sexualitati, descoperiti harta erotica a trupurilor voastre, plonjati in profunzimile pasiunii. Si de cate ori va veti intalni cu fiinta iubita, pastrati-va prospetimea privirii si bucuria descoperirii, fiindca indiferent cat de bine va cunoasteti, intotdeauna va mai fi ceva nou de descoperit.

Fiti indrazneti. Incercati pozitii amoroase noi, in spatii noi (pe masa, sub dus, in balcon, in padure…). Impartasiti-va fanteziile si chiar realizati-le impreuna, caci acestea vor crea acea intimitate si “complicitate” unica relatiei voastre. Acest mod de abordare a sexualitatii este o adevarata arta. Luati lectii de masaj erotic, alegeti impreuna casete video pe care sa le urmariti impreuna, cititi manualele orientale de sexologie. Desavarsirea in orice arta necesita efort, practica, disciplina si disponibilitatea de a invata mereu.

Sa invatam extazul amoros spiritual

Noutatea, prospetimea si surpriza pot fi amplificate prin explorarea laturii spirituale a relatiei noastre de iubire. Astfel, nu este necesar sa ne indreptam catre altcineva pentru a trai emotia inceputului, ci este suficient doar sa descoperim noi cai si metode pentru a ne manifesta dragostea. Experientele sexuale superioare sunt experiente spirituale, insotite de uriase energii benefice. Aceste momente se afla dincolo de simpla placere erotica, si ele se apropie de extazul spiritual.

Sursa: www.kamala.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: