Eminescu, jurnalistul redescoperit, după 160 de ani

„Cu sabia n-a fost luată însă nici Bucovina de austriaci, nici Basarabia de ruşi, ci prin fraudă”.
(Timpul, 1 martie 1878)
Am sărbătorit recent 160 de ani de la naşterea “poetului nepereche”, Luceafăr al literaturii române şi valoare de patrimoniu a culturii neamului, Mihai Eminescu. El, astăzi, nu ne apartine numai nouă, românilor. Căci, odată cu traducerea operei sale în peste 60 de limbi, Luceafărul a intrat în Pantheonul Literaturii şi Culturii Universale. Sunt multe de spus despre “geniul eminescian”, dar noi ne vom referi aici la o altă latură a creaţiei sale, ignorată uneori cu bună ştiinţă, dar păstrată cu sfinţenie în brazda conştiinţei neamului, jurnalismul. Publicând articole, împotriva politicienilor de orice culoare, Eminescu a devenit în scurtă vreme un ziarist incomod. Despre personalitatea sa, mentorul junimiştilor, Titu Maiorescu scria: „Eminescu s-a făcut simţit de cum a intrat în redacţie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logică şi verbă”. Hulit de unii, apreciat, de alţii, Eminescu a fost redactor şi apoi redactor – şef la Timpul, ziarul Partidului Conservator. A sfârşit prin a fi înlăturat din cauza tonului sau critic, acid de multe ori, dar dedicat naţiei sale. A criticat politica de opresiune a Imperiului Austro-Ungar în Ardeal şi Bucovina, dar şi instrăinarea Basarabiei. “Rusia voieşte să ia Basarabia cu orice preţ: noi nu primim nici un preţ. Primind un preţ, am vinde; şi noi nu vindem nimic! (…) Guvernul rusesc însuşi a pus cestiunea astfel încât românii sunt datori a rămânea până în sfârşit consecuenţi moţiunilor votate de către Corpurile legiuitoare; nu dăm nimic şi nu primim nimic. Românul care ar cuteza să atingă acest principiu ar fi un vânzător.», scria Mihai Eminescu în articolul „Cestiunea retrocedării. ..”, din Timpul, 10 februarie 1878, (in Opere, vol X, Ed. Academiei, 1989, p.46).

După cum nici politica ori politicienii dâmboviţeni nu s-au schimbat în atâta amar de vreme, fără vreo teamă că am putea greşi, credem că şi multe dintre ideile lui M. Eminescu rămân… de actualitate, aşa cum erau ele formulate la 1880. Iată cateva exemple:
“Suntem comedianţi care ne batem de florile mărului pentru petrecerea si câştigul străinilor ce trăiesc aci? (…) Suntem bărbaţi noi sau nişte fameni, niste eunuci caraghioşi ai marelui Mogul? Ce suntem, comedianţi, saltimbanci de uliţă să ne schimbăm opiniile ca cămeşile şi partidul ca cizmele?”
„Partidele care urmăresc cu sinceritate realizarea ideilor lor, partidele pentru care principiile nu sunt numai pretexte şi fraze pentru a amăgi lumea vor fi totdeauna folositoare. Ceea ce se cere însă de la ele în mod absolut e ca să rămână pururea credincioase lor însele, să nu se abată de la calea ce şi-au prescris-o, pentru ca alegătorii şi poporul în genere să ştie cu cine are a face… Părerea noastră este ca nici un partid onest, oricare ar fi principiile lui, nu e nefolositor tării. Principii greşite de ex. pe mâna unor oameni oneşti sunt mai folositoare decat principii foarte bune în mâinile unor panglicari”.
” Pană când panglicăria de principii, pană când schimbările la faţă de pe-o zi pe alta? Suntem copii noi, pe care un regizor străin ne pune să ne batjocorim între noi, să ne sfâşiem pentru credinţe şi, la arătarea unei prăzi, care-i punga noastra, căci e a ţării, să ne scuipăm … şi conservatorul să fraternizeze numaidecat cu radicalul, radicalul să devină conservator?”
La 160 de ani de la naştere, statura colosală a personalităţii eminesciene se prăvăleşte peste noi, umilii săi “epigoni” într-ale jurnalismului. Ca şi proza sau poesiile sale, scriitura de presă a lui Eminescu încă nu poate fi egalată. Si dacă nu se putea vorbi de o presă adevărată în vremea comuniştilor, este la fel de adevărat ca nici astăzi, la douăzeci de ani de la prăbusirea sistemului, nu găsim jurnalişti de valoare în presa românească. Lipsa unor modele este acută. Cei mai mulţi dintre noi n-am reuşit să depăşim stadiul de “… simţiri reci” ori “… harfe zdrobite”. Astfel că trăim (pe langă altele) şi o veritabila Criză a Presei! Pentru cei mai tineri, cred că ar trebui initiat un curs despre presă eminesciană la Facultatea de Jurnalism! Mihai Eminescu Unicul Model!!!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: