Vrei să fii o profesionistă în pat? Învaţă cum…în 5 paşi!

Când vine vorba de sex, amatorii mereu îşi doresc s-o facă la fel ca profesioniştii.

Când vine vorba de sex, amatorii mereu îşi doresc s-o facă la fel ca profesioniştii.

Vedetele porno sunt profesioniste. Ţine de meseria lor să ştie aproape tot despre plăcere şi cum s-o obţină, sau cum să te facă pe tine să te simţi bine.

Evident, unele lucruri trebuie lăsate pe seama experţilor, însă, când vine vorba de sex, amatorii mereu îşi doresc s-o facă la fel ca profesioniştii.

Astfel, pentru fetele cuminţi ce-şi doresc să fie, cel puţin pentru o noapte, mai perverse, iată 5 trucuri ce le vor ajuta s-o facă precum o vedetă porno, informează thefrisky.com.

1. Fii îndrăzneaţă! Trimite-i mesaje perverse şi când te duci la el la birou, nu purta nimic sub palton. Practic, atunci când eşti gata de ceva acţiune, nu te teme să ceri ce-ţi doreşti.

2. Spune-i ce vrei! Nu mai fi timidă, în schimb, fii cât de explicită poţi: o să-ţi faci griji că poate suni prea autoritară, dar în realitate doar vei vorbi „murdar”. Cărui bărbat nu-i place asta?

3. Foloseşte-ţi posteriorul! Bărbaţii sunt înnebuniţi după funduri, aşa că nu-ţi mai fie jenă să ţi-l arăţi. Chiar dacă de la genunchi la talie ai urme de vergeturi şi celulită, lui n-o să-i pese (doar ţie)!

Dacă eşti deja goală ar trebui să ştii că lui deja îi place ceea ce ai şi nu se mai gândeşte decât la…cum să te aibă mai repede.

4. Nu uita de accesorii! La fel cum în fiecare zi îţi pui cercei, curele sau brăţări, la fel şi noaptea ai putea să te accesorizezi…ce-i drept, un pic mai altfel. De la tocuri, bustiere din piele şi până la cătuşe…o femeie trebuie să aibă mereu imaginaţia activă şi ceva extra în geantă.

5. Ai grijă de tine! Totul, începând de la unghii şi până la orgasm depinde de tine şi este responsabilitatea ta. Dacă partenerul nu-şi poate duce treaba la bun sfârşit, ar fi bine să ai grijă tu de asta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: