O FABULA ACOLO SI EA….


RECHINUL ŞI MIDIA
de Tudor Muşatescu

Odată,-ntr-un amurg senin
Prin vălurelele spumoase
Venea, spre ţărmuri, un rechin
În salturi lungi pretenţioase.

Se arunca, năuc, pe spate
Apoi se răsturna pe flanc,
Cu toate fibrele-ncordate
Întocmai ca un saltimbanc.

Sărea trufaş să prindă nori
În salturi sterpe nebuneşti
Băgând guvizii în răcori
Şi groaza printre ceilalţi peşti.

În calea lui, sărmana mare,
Era pustie ca o baie
Curaj – nici o vieţuitoare –
Ne-având, în drum să-l întretaie.

Dar vai: de panică cuprinsă
O biată midie, cuminte,
Din digul vechi, fiind desprinsă,
Ieşi, ca proasta, înainte.

– ”Bonjour, ma chère!”, o luă în furcă
Rechinul cu surâsuri fine.
(Şi-apoi, văzând-o că se-ncurcă)
– ”Ce val te-aduce pe la mine?

Tu n-ai aflat, că-n marea noastră,
– Gânganie cu-aspect nemernic –
Din orizont, până la coastă,
Eu sunt stăpân atotputernic?

Şi n-ai ştiut încă, matale,
Că-n lumea mării sunt august,
C-am privilegii ancestrale
Şi tai şi spânzur după gust?

Dispari din faţa mea, fărâmă
De scoică tăvălită-n smoală
Ce cu târâtul tău de râmă
Îmi tulburi apa feudală!

Ia-ţi carapacea în spinare
Şi imediat, de-aici, lipseşte,
Căci, dacă nu, dintr-o suflare
Te-nghit, doar cât ai zice ”Peşte”.

Sfioasă, midia, puţin
Răspunse, fără îngâmfare:
– ”Stimate Domnule Rechin!
Te ştim, cu toţi, cât eşti de mare.

Te ştim, cu toţi, cât ţii la preţ
Şi forţa ţi-o cunoaştem bine,
Dar nu-i frumos să fii semeţ
Nici chiar cu-o midie ca mine.

În lumea apelor albastre
E-adevărat, eu sunt plebee,
Dar peste capetele noastre
Acelaşi soare cald scânteie,

Acelaşi suflet e şi-n mine
Ca şi sub pielea dumitale
Şi-avem – în vieţile marine –
Şi drepturi şi simţiri egale.

Ba, chiar pot spune, dacă-i vorba
Ca să mă iei pe mine-aşa,
Că nu-mi amestec, dom’le, ciorba
Cu-n inutil ca dumneata.

Cu-n trântore care trăieşte
Din forţe de-astea moştenite
Şi care – orice întâlneşte –
Insultă, scuipă şi înghite.

Cu-n individ ce nu e bun
Nici de gătit pentr-o mâncare.
Nu faci nici chiar cât un barbun
Nimicule, enorm de mare.

Şi află, fiindcă vreau dreptate,
Şi nu e cazul de protest,
Că perlele adevărate
Se nasc din neamul meu modest.

Din carnea noastră proletară
Din truda noastră de pribegi
Noi dăm, etern, din ţară-n ţară,
Mărgăritare, lumii-ntregi!”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: