NEWS: Mass – Media românească, pe butuci!

Incepând cu data de 6 ianuarie 2010, toţi angajaţii grupului de presă ZIUA au primit preavizul legal de încheiere a contractelor de muncă, după cum anunţă un comunicat oficial al conducerii publicaţiei. Astfel, jurnaliştii au fost instiinţaţi că „proprietarii Grupului de presă ZIUA au luat decizia de a suspenda apariţia cotidianului, ediţia print, începând cu data de 7 ianuarie 2010, până la echilibrarea balanţei financiare”, E de-a dreptul supărător că, după 15 ani de existenţă, ZIUA îşi sistează subit apariţia în formă tiparită. Cotidianul a dispărut deja de pe piaţă. La fel şi Business Standard, cotidianul gratuit Compact, al trustului Ringier sau revista Misiunea Casa. Gardianul nu se simte nici el prea bine, ca de altfel, întregul trust Realitatea Media, în care acţionarul majoritar este controversatul Sorin Ovidiu Vantu. Gazeta Sporturilor va fi restructurată din 15 ianuarie, iar la Jurnalul Naţional urmează în scurtă vreme disponibilizarea, altor zeci de angajaţi. Nici la trustul fraţilor Micula, Centrul Naţional Media, lucrurile nu sunt chiar roz… Cum spunea un cunoscut de-al meu: „se mai schimbă şi mogulii de presă anul ăsta.” Dincolo de criza globală, concluzia tuturor acestor evenimente care lasă presa românească… pe butuci, nu poate fi decât una singură: în 20 de ani de „democraţie originală”, nici măcar o presă sănătoasă n-am fost în stare să construim in Romania! Iar vina este a noastră, a tuturor celor care, într-un fel sau altul, am, avut de-a face cu acest domeniu! Dar, – deloc intamplător – şi a guvernanţilor!!!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: