Bancuri :))

După 60 de ani de căsnicie, el moare.
La scurt timp moare şi ea şi ajunge în rai… unde-l vede pe el.
– Dragule, ce bine-mi pare să te regăsesc!
Lasă-mă-n pace, cucoană! Contractul a fost foarte clar:
„Până ce moartea ne va despărţi!”

– Doctore, mă simt rău, am ameţeli şi în plus mă arde la inimă!
Doamnă, în primul rând nu sunt doctor, sunt ospătar;
în al doilea rând nu sunteţi bolnavă, sunteţi beată; iar in
al treilea rând aveţi un sân în scrumieră.

Un tâmplar şi un beţiv mor în aceeaşi zi şi ajung în rai,
în faţa lui Dumnezeu, care le spune:
Tâmplarule, tu mergi la tâmplarie, iar tu, beţivule, mergi la bar.
Tâmplarul sare în sus de nervi, că el a lucrat toata
viaţa, şi-l întreabă pe Dumnezeu de ce l-a trimis la atelier.
La care Dumnezeu îi răspunde:
– Când îţi dădeai cu ciocanul peste degete,
spuneai „Dumnezeul mă-tii”. Dar beţivul, când bea,
zicea „Doamne ajută”!!!

Soţia îşi întreabă soţul:
– Dragule, ce-ţi place mai mult la mine: trupul meu perfect,
sau faţa mea gingaşă?
Soţul răspunde: Simţul umorului!

Vasile şi Maria mergeau în fiecare an să vadă spectacolul de
Ziua Aviaţiei şi în fiecare an
Vasile era tentat să se plimbe cu elicopterul, dar de
fiecare dată primea acelaşi răspuns de la Maria:
– Vasile, ai înnebunit, 5000 de lei sunt totuşi 5000 de lei.
S-a întamplat mai mulţi ani la rând şi, anul acesta,
Vasile a decis: – Marie, fac 70 de ani, nu ştiu cât mai trăiesc
şi poate este ultima şansă.
– Ioane, tot tembel ai rămas, 5000 de lei sunt totuşi 5000 de lei.
Pilotul elicopterului a auzit discuţia şi a venit cu o propunere:
– Pentru că este Ziua Aviaţiei, astăzi vă fac o reducere
semnificativă, amândoi la preţ de unul.
Iar dacă pe parcursul zborului nu scoateţi nici un cuvânt,
pur şi simplu nu îmi daţi nici un ban.
De îndată ce a decolat de pe pistă, pilotul a început
tot felul de manevre riscante, coborâri aproape de sol…
nici un sunet, întoarceri… nici un sunet, răsuciri…
nici un sunet. După aterizare, pilotul se întoarce
către Vasile şi îi spune:
Sunteţi tari, dom’le, nici un sunet, am rămas impresionat…
Vasile, livid la faţă, găseşte puterea să îngâne :
– Eu… am vrut să zic ceva când a căzut Maria ,
dar totuşi 5000 de lei rămân 5000 de lei.

O femeie merge la un chirurg plastician:
– Domnule doctor, puteţi să-mi faceţi un nas mai
mic şi mai frumos?
La care chirurgul răspunde:
Doamnă, din ce aveţi dumneavoastră, vă fac şi 3!

Doi olteni reparau o maşină.
Uită-te dacă funcţionează semnalizatorul.
– Acum da, acum nu, acum da, acum nu…

Nunta de argint. Soţul îşi duce soţia într-un
voiaj minunat, în nişte insule uitate de lume.
– Vai, dragule, ce romantic eşti! Dacă acum,
că avem 25 de ani împreună, m-ai adus aici, ce-ai să
faci când vom avea 50?
Soţul: – Atunci am să vin să te iau!!!

Sâmbată dimineaţa, Bulă sare vioi din pat şi îi spune Bubulinei:
– Azi e zi de mers la dame!
– Cum adică?!? întreabă şocată Bubulina.
– Uite aşa! Eu mă duc la Mimi de la 3, iar tu te duci la mă-ta!

Costel a venit vânăt la birou. Colegii, miraţi, l-au
întrebat care este motivul unei bătăi atât de serioase.
-Mi-am scos soţia la un restaurant. Chelnerul mi-a luat mie comanda:
„Vreau o friptură de vită, cu garnitură!”, am zis.
Chelnerul m-a întrebat:
– „Nu vă îngrijorează vaca nebună?”
„Nu, poate să-şi comande şi singură ce vrea”, am răspuns.

Soţul se întoarce de la medic şi soţia îngrijorată
îl întreabă: „Ei, ce ţi-a zis medicul?”
El răspunde: „Începând de azi, nu mai putem face dragoste.
Mi-a spus doctorul să nu mă mai ating de grăsimi.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: