Stavropoleos, mănăstirea citadină ce spune nu kitsch-ului


Mică, ascunsă între clădiri înalte, biserica Stavropoleos din inima

Bucureştiului vechi atrage imediat privirea trecătorilor cu pridvorul ei de piatră, bogat împodobit şi cu zidurile pictate în albastru, din care se ivesc medalioane cu sfinţi. Construită în stil brâncovenesc, biserica închinată sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavril a fost ridicată în vremea domnitorului fanariot Nicolae Mavrocordat, de către un călugăr grec.

Numele „Stavropoleos” este forma românească a cuvântului grecesc „Stauropolis” şi se traduce prin „oraşul crucii”.

Stavropoleos în imagini

După ce a fost în Rusia şi a strâns o sumă de bani, călugărul Ioanichie Stratonikeas a venit în Ţara Românească, iar în 1722 a construit un han la Bucureşti. După doi ani, veniturile strânse din activitatea comercială au fost suficiente pentru a ridica o biserică în incinta hanului. La acea vreme, bisericile erau adesea construite în zone comerciale şi erau susţinute economic de astfel de hanuri.


Biserica Stavropoleos în 1860, într-o vreme în care hanul încă exista
Credit: Mănăstirea Stavropoleos

Acum, din vechea mănăstire nu a mai rămas decât biserica, restaurată de două ori, prima dată la începutul secolului XX, de către arhitectul Ion Mincu. Atunci a fost construită o nouă turlă şi o clădire în dreapta bisericii, care adăposteşte acum o bibliotecă, o colecţie de icoane vechi şi obiecte de cult, precum şi fragmente de frescă recuperate de la bisericile demolate în timpul regimului comunist. Tot aici s-au amenajat chiliile şi staretia. Biserica a fost restaurată pentru a doua oară în perioada 2003-2006 deoarece, de-a lungul unui secol, coloanele, sculpturile şi frescele se înnegriseră.

Zidurile abundă în ornamente şi forme ample de influenţă baroc. Coloanele sunt înfăşurate în frunze de piatră, iar sculptura monumentală acoperă chenarele ferestrelor, ale uşilor şi balustradele, ce sunt pline de motive vegetale. Pe laturile bisericii se succed arce ondulate, în stil oriental.

Iconostasul din lemn aurit este sculptat în acelaşi stil brâncovenesc, vizibil în colonetele ce separă icoanele, în iconostasul decorat cu vrejuri, frunze de acant şi floarea-soarelui şi în porţile împărăteşti. Atât structura catapetesmei, cât şi icoanele, sunt cele originale, păstrate din secolul al XVIII-lea.

Călugărul Ioanichie, domnitorul Nicolae Mavrocordat şi familia sa, boierii care au făcut danii sunt pictaţi în pronaos.

„Ne străduim să păstrăm puritatea tradiţiei. Aici nu sunt covoare, zorzoane, flori de plastic, broderii, mileuri. Fără niciun adaos care să facă rabat lumii contemporane, kitsch-ului, consumismului”, povesteşte maica Anastasia, care este totodată şi doctor în istoria artei.


Curtea interioară a mănăstirii

În dreapta bisericii se deschide o curte interioară pietruită, umbrită de un arbore şi de iederă, unde vizitatorii se pot odihni la o masă de piatră, printre ghivecele cu muşcate. Porticul ce împrejmuieşte curtea, creaţie a arhitectului Ion Mincu, repetă arhitectura bisericii: arcadele orientale, pictura pe fond albastru, capitelurile încărcate de motive vegetale.

În curte a fost amenajat un lapidarium, unde au fost strânse pietre de mormânt, fragmente de coloane, capiteluri, fresce şi cruci salvate de la bisericile demolate în anii regimului comunist. Aici se regăseşte şi un clopot de la biserica Ienei, ce se află aproape de Piaţa Universităţii, dar care a fost dărâmată imediat după cutremurul din 1977.

În clădirea construită după planurile lui Ion Mincu se află şi o colecţie de obiecte bisericeşti: icoane, fragmente de frescă de la mănăstirea Văcăreşti, jilţul lui Nicolae Mavrocordat. Sala este amenajată ca o biserică, pe peretele din spate fiind icoane şi porţi împărăteşti, în chip de iconostas, iar pe laturi bănci pe care se poate sta.

„Spaţiul este gândit ca un spaţiu eclezial, ca o vindecare a rănii provocate de demolarea celor 25 de biserici din Bucureşi în anii comunismului”, spune maica Atanasia. „În timpul regimului comunist, clădirea construită de Mincu devenise depozit

, iar biserica era devitalizată, nu avea seva de acum”, continuă ea.


Biserica Stavropoleos şi hanul ridicat de Ioanichie într-o pictură de Henry Trenk
Credit: Mănăstirea Stavropoleos

„E un loc frumos, oamenii sunt uimiţi de atmosfera din curte, mai ales străinii. Sunt scaune, mese, unde pot sta să bea un pahar cu apă şi să-şi tragă un pic sufletul”, spune Mihaela Luchian, stareţa mănăstirii. „Rolul nostru ca mănăstire citadină este ca oamenii să vadă că se fac slujbe, să-i poftim să vadă lucrurile frumoase – colecţia, biblioteca. Aici tot timpul eşti în picioarele oamenilor. Trebuie să fii deschis, să le zâmbeşti. Uneori şi când eşti cu mătura în mână, turiştii te întreabă peste gard despre biserică, de când este”, mai spune ea.

Mănăstirea are numai şapte maici, însă fiecare dintre ele are câte un proiect

de care se ocupă. „În majoritatea mănăstirilor, accentul cade pe munca grea, pentru ca ele să fie independente economic. Dar în trecut maicile brodau, pictau icoane. Aici, toate maicile au studii superioare. Una dintre maici restaurează carte veche, o alta pictează icoane pe sticlă, una scrie muzică bizantină, se traduc cărţi”, povesteşte stareţa.

Biserica este deschisă în fiecare zi, de la 8 dimineaţa la 8 seara. Turiştii pot intra fără să plătească vreo taxă, iar în biserică vor găsi pliante despre Stavropoleos în română, engleză, franceză, germană, greacă, maghiară sau italiană. Maicile fac şi ele ghidaje în engleză, franceză şi spaniolă. Mănăstirea, aflată pe strada Stavropoleos, în spatele Muzeului Naţional de Istorie a României, este însă destul de mică şi nu există spaţiu de cazare pentru turişti.

„Ori de câte ori primesc, la Bucureşti, un oaspete din străinătate, o vizită la Stavropoleos mi se pare de neevitat. Redescopăr eu însumi biserica, de fiecare dată, ca pe o emblemă a inclasabilului. Prin proporţie, ea pare destinată unei comunităţi mici, dar prin decor şi prestanţă are alură imperială. (…) O imprevizibilă coerenţă adună laolată Renaşterea şi Barocul, vigoarea imanentă şi rigoarea ceremonială. E ca şi cum constructorul ar fi dorit să experimenteze, fără inhibiţii, în ce măsură e cu putinţă convieţuirea Persiei cu Italia într-o ambianţă ortodoxă, mai exact, „în mahalaua grecilor” din Bucureşti. Rezultatul e de un farmec absolut, irepetabil, un amestec lin de liturghie cuminte şi exotism îndrăzneţ. Lumescul şi cerurile – împăcate sub aceeaşi cupolă”, Andrei Pleşu în „Stavropoleos. Ctitorie, oameni, fapte”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: