Ganduri….regrete….nostalgii….

Te-ai ridicat si ai spus ca nu ai sa te mai intorci, nu ai vrut nici macar sa ma privesti in ochi, vorbeai cu masa din colt sau poate cu patul cerandu-i inapoi toate noptile pe care i le daruisesi.

Poate a fost cel mai corect asa, nu meritai sa imi vezi lacrimile.

Ti-ai strans lucrurile si le-ai aruncat cu sila in valiza, stateam in tocul usii si ma uitam cum trantesti in valiza chiar si pasta de dinti; era mentolata si mereu o aruncam dupa ce plecai, iar tu seara veneai cu un tub nou si ma sarutai in coltul gurii, de ce nu tipai?? de ce nu incepeai sa imi reprosezi ca nu iti respect intimitatea?? Erai prea moale pentru mine…da! Asa e… a fost mai bine ca ai plecat.
Totusi dupa trei zile inca mai puteam simti parfumul tau, pe asternut, in perna; mereu ma plangeam ca nu am loc in pat de tine, ce stupida eram cand tot ce vroiam era sa ascund faptul ca adoram sa ma lipesc de tine pana dimineata, tu sa tipi ca am picioarele prea reci si eu ca iar te-ai infasurat cu toata patura.Da! am fost fraiera, mi-a fost teama sa nu sufar, dar tu stii asta; stii ca imi placea sa impart patul cu tine, sa ma trezesc dimineata si sa mangai golul ce l-ai lasat in cearceaf, sa intru in baie dupa ce pleci si sa gasesc pasta de dinti pe marginea chiuvetei, sa stiu ca inca nu te-ai suparat ca eu o arunc mereu.
Cel mai tare imi placea cand mirosea in casa a cafea, imi placea la nebunie mirosul.Acum ma plang ca nu are cine sa imi mai bea cafeaua, ca patul e prea mare si ca imi lipseste tubul de pasta de dinti…si nici macar nu stiu de unde o cumparai…

E drăguţ tare că tu mă vezi o luptătoare, amuzant pe de-o parte şi trist pe de-alta. Luptătorii nu plâng aşa de mult şi nu se ascund. Luptătorii ţin capul sus şi privesc în cel mai rău caz deasupra ochilor, undeva pe la mijlocul frunţii, însă nu renunţă şi nici nu înclină capul. Luptătorii nu iartă orice, oricum şi-n orice fel.
Luptătorii sunt mai egoişti şi egocentrici, desigur în limita de care au nevoie pentru a rămâne pe linia de plutire. Eu nu.
Eu plâng şi iert la fel de des, mai plec capul şi renunţ prea uşor, mai fug şi mă mai ascund, însă, şi pentru cei ca noi există o minte mai bine oxigenată în tot haosul ăsta de indiferenţă, maliţie, avarism şi uz de putere (fizică, psihică, socială) care să ne ofere ceea ce avem nevoie fără să ne mai întrebe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: