Farmecul nepieritor al orasului

Bucurestiul din amintiri

O noua carte despre Bucuresti, capitala Romaniei, se adauga unei vaste si interesante bibliografii memorialistice ai carei autori sunt nume consacrate ale istoriei si literaturii autohtone si straine. In cazul de fata autorul, dr. Petru V. Ignat imbina deopotriva documentarea istoricului cu talentul ziaristului ceea ce confera cartii Bucuresti in vremi demult trecute – cronici sentimentale – editura Dispergo, Bucuresti, semnificatia unei reusite incursiuni in lumea demult apusa a orasului de pe Dambovita.

Calatoria in timp si in spatiu intreprinsa de autor il poarta pe cititorul dornic sa cunoasca trecutul indepartat dar si mai apropiat al unui oras a carui etimologie apartine unui legendar cioban Bucur dar si al unei ape disparute azi, Bucurestioara, care exista in zona Gradinei Icoanei. Nimic mai firesc decat alegerea unui traseu documentar istoric in care vechea noastra urbe sa-si dezvaluie cartea sa de vizita care o recomanda printr-o personalitate proprie, distincta si inconfundabila. Cuprinsul cartii alcatuit din 45 de capitole – cronici sentimentale, – de fapt subtitlul acestor insemnari, se dovedeste solid ancorat intr-o documentare intemeiata pe o bibliografie selectiva (31 de autori), indeosebi cei care s-au consacrat trecutului Bucurestilor: N. Iorga, Constantin Bacalbasa, Victor Bilciurescu, Constantin C. Giurescu, Ionescu Gion, George Potra, Panait I. Panait, Nicolae Vatamanu, Maria Magdalena Ionita si altii.

Cartea se deschide cu un argument in care autorul aduce la cunostinta cititorilor ca cele mai multe din aceste Cronici sentimentale au aparut in presa cotidiana si isi motiveaza demersul scriitoricesc printr-un citat in versuri identificat intr-o carte de demult despre Capitala: Nimic de la mine / si / Tot ceea ce aici s-a publicat / Din documente, scrieri, publicatii s-au luat. Petru V. Ignat isi propune sa reconstituie viata, mentalitatile locuitorilor vechiului Bucuresti pe un parcurs de aproape un secol si jumatate, de la inceputul veacului al XIX-lea pana la jumatatea celui urmator, nu numai prin institutii si artere de circulatie, mijloace de transport si de comunicatie, ci mai ales prin acel spirit propriu, inconfundabil al locuitorilor Bucurestiului, si se slujeste de o frumoasa si corecta apreciere a scriitorului Felix Aderca: “Cei mai multi dintre noi avem inca naivitatea sa credem ca orasele traiesc prin cladiri, parcuri, bulevarde, tramvaie si telefoane. Greseala ! Orasele traiesc prin sufletul lor, si fiecare metropola zamisleste o atmosfera, duhul ei de neasemuit” Domnia de aproape jumatate de secol a lui Carol I, domnitor intre 1866 – 1881 si Rege al Romaniei din 1881 pana la incetarea sa din viata in 1914, s-a dovedit extrem de rodnica pentru intreaga tara si nu in ultimul rand pentru Bucuresti. Treptat, treptat dupa 1866 Capitala cunoaste un proces de transformari edilitare si se aliniaza la o civilizatie urbana aidoma marilor metropole europene din tarile occidentale. Trecerea de la un stil urbanistic oriental la unul de factura occidentala s-a infaptuit cu mult succes, si a fost doar un inceput promitator in perioada primariatului lui Pache Protopopescu (intre anii 1888 – 1891). In acei ani s-au trasat principalele axe rutiere ale Capitalei si avem in vedere marile bulevarde care unesc nordul cu sudul Bucurestiului, intre acestea bulevardul Lascar Catargiu reprezentand un etalon al modernismului urban. Bulevardul Orientului pana la Gara Obor a cunoscut in acei ani transformari spectaculoase si au aparut noi amenajari, piata C. A. Rosetti, de pilda, asigurandu-se largirea noii artere de circulatie prin demolarile atat de necesare ale vechilor constructii din zona actualei Piete a Universitatii.

Calea Grivitei se chema Strada Tacuta

Au reclamat ample rectificari si modernizari necesare la sfarsitul secolului XIX si inceputul celui urmator Ulita Targovistei si ulita numita Strada Tacuta, ulterior cunoscuta sub numele Calea Grivitei care s-a numit asa dupa Razboiul de Independenta din anii 1877 – 1878. Era cea mai lunga strada din Capitala. Bulevardele si marile strazi din Bucuresti dar si alte cai de acces mai mici dar incarcate de un istoric interesant se remarca prin cladirile lor si prin oamenii pe care ii adaposteau, atat locuitorii lor cat si faptele acestora lasand urme, amintiri si ecouri care s-au transmis pana astazi in constiinta si memoria individuala si colectiva a Cetatii. Pe Calea Grivitei, bunaoara, se distingea locuinta boierului grec Grigore Romaniti. Imobilul, cu valoare arhitectonica de patrimoniu cultural – national gazduieste din anul 1978 Muzeul Colectiilor de Arta. Palatul stirbei este o alta constructie remarcabila, o opera a arhitectului francez Michel Sanejouard; in 1835 acesta era implicat nemijlocit in executarea tuturor detaliilor arhitectonice ale casei. Resedinta a fost casa particulara a domnitorului Barbu stirbei. In anul 1881, cel al proclamarii Regatului Romaniei, palatului amintit i s-a adaugat un etaj iar ornarea constructiei cu cariatide ii ofera un aspect somptuos. Multe strazi din Bucuresti au o istorie interesanta: Strada Icoanei cu scoala Centrala de Fete ridicata in anul 1892 dupa planurile arhitectului Ion Mincu, strada Lipscani se remarca printr-un comert activ si infloritor, cu magazine celebre in care locuitorii Capitalei se inghesuiau pentru a face cumparaturi in tot timpul anului dar indeosebi in vremea sarbatorilor de Paste, Craciun si de Anul Nou. Magazinele de pe Lipscani apartineau unor negustori priceputi si onesti care se bucurau de aprecierile unei clientele care le frecventau asiduu, oameni din centrul orasului dar si de la periferiile Bucurestilor: magazinele lui Ionita Onessa, a celor doi asociati Martinovici si Assan. Nu mai putin cunoscut era magazinul Hachette cu articole de papetarie si librarie si cel universal “Socec”. Bucurestiul era remarcat de straini ca si de locuitorii urbei prin elemente incarcate de o istorie interesanta. Cartierul Cotroceni avea un bulevard majestuos, numit al Castanilor. In acea zona se aflau Facultatea de medicina ” Carol Davila” si Biserica Sfantul Elefterie. si strada Popa Nan reprezinta o “mahala emancipata” prin evolutia ei pe traiectoriile modernitatii, in acest perimetru, functionand o foarte cunoscuta editura Cugetarea condusa de Georgescu – Delafras.

Trasuri si cupeuri

Transportul in comun a cunoscut in Bucurestii de altadata o perioada romantica pe care o percepem in zilele noastre numai in imagini de epoca. Sunt anii sfarsitului de secol XIX si inceputul celui urmator, cand cetatenii Capitalei calatoreau cu trasuri, cupeuri, sanii cu clopotei, mijlocul de tractiune fiind impus de imprejurari, de catre muscali corpolenti. Cresterea numarului trasurilor reclama si atunci ca si astazi numeroase locuri de parcare a caror gasire si amplasare revenea municipalitatii orasului. Un calator strain, A. Veltman a lasat pentru contemporani, dar si posteritatii insemnari despre vechiul Bucuresti in care trasurile si conducatorii lor ocupau un loc central: ” De veti intra inspre Colentina sau Herastrau, pe Ulita Podu–Mogosoaiei, seara pe la opt-noua ceasuri, o sa te umple de mirare sirul calestilor de Viena, hamurile stralucitoare ale cailor de la trasurile muscalilor, birjarii, boieri in bogate costumuri asiatice si cucoanele impopotonate dupa jurnalul de la Paris.” Universul cultural si artistic al vechiului Bucuresti este omniprezent in paginile lucrarii scriitorului Petru V. Ignat, o Capitala in care cultura si una din cele mai reprezentative exponente ale acesteia – cartea, ocupa un loc insemnat. Buchinistii, anticari competenti au fost o emblema de notorietate in anii de demult al Bucurestilor si intre acestia s-au detasat figuri foarte cunoscute ale secolelor XIX si XX (prima parte): Leon Alcalaz, Steinberg, Pinath, Azur Mosoiu, Anton Alexandrescu, Iuliu Pach si altii. Un loc privilegiat pentru amatorii de carte veche si buna, de literatura romana si straina, frecventat asiduu de toti cei ce apreciau galaxia Gutenberg cu astrele ei mai mari sau mai mici era Pavilionul de carte: Casa Anticarilor (in spatiul actual pe care il ocupa Centrul Cultural al Ministerului de Interne).

Nu putini erau cei care isi tineau cartile in lazi purtandu-le cu ei dupa imprejurari in peregrinari bucurestene sau prin localitati din tara. Intrucat cartea religioasa ocupa un loc insemnat in preocuparile intelectuale ale multor romani aceste “Lazi cu vivlii”(biblii n.n) erau de notorietate, iar unul dintre posesorii si purtatorii unei astfel de lazi a fost marele nostru poet Mihai Eminescu. Restaurantele, bodegile si cafenelele bucurestene nu erau numai localuri unde se puteau consuma mancaruri, bauturi si cafele preparate cu mult gust, gastronomia romaneasca fiind apreciata la superlativ de bucuresteni cat si de straini. Erau locuri in care cantecul, voia buna si verva se etalau cu virtuozitate si intre acestea sunt amintite: Capsa, Otetelesanu, Gambrinus, Caru’ cu bere s.a. Bucurestenii aplaudau copios slagarele la moda interpretate de N.D. Ionescu la Union sau il adulau pe celebrul tenor Nicolae Leonard. Scriitori de seama, actori consacrati alcatuiau o boema bucuresteana in care excelau Ion Luca Caragiale, Dumitru Teleor, Ion Iancovescu, Grigore Vasiliu-Birlic si multi altii.

Strauss in Cismigiu

De un farmec aparte se bucurau gradinile Bucurestiului, un loc deosebit il ocupa Cismigiul, unde a concertat si celebrul Johann Strauss – fiul. si tot in aceasta oaza de verdeata din Bucuresti, locul unei naturi generoase, a existat o casa, unde in timpul Primului Razboi Mondial isi depozita cartile pentru a le transporta peste munti, la fratii nostri ardeleni, vestitul taran transilvanean Badea Cartan. Bucuresteni prin nasterea sau stabiliti aici au facut cinste si onoare nu numai orasului dar si tarii si chiar Europei. Scriitorul se opreste cu indreptatita atentie si consideratie la o romanca celebra, Dora D’Istria, pe numele ei real Elena Ghica, nepoata principilor pamanteni Grigore Ghica si Alexandru Ghica, o temerara alpinista care in anul 1855 a escaladat Alpii Elvetieni si a fixat pe varful Mönch din acest masiv muntos tricolorul pe care scria “Traiasca Romania”, simbolul nostru national strajuind la 4107 metri deasupra tarii Cantoanelor. si alt roman, marele actor de comedie Constantin Tanase, a dus cu mult succes faima tarii sale peste hotare. O intalnire memorabila la restaurantul El Caron, din Paris, a avut loc intre Constantin Tanase si celebrul Charlie Chaplin. O celebra figura feminina a Bucurestilor de la sfarsitul veacului XIX si din primele decenii ale secolului XX a fost tanara Maria Mihaescu cunoscuta sub numele de “Mita Biciclista”, cea care purtand pantaloni, pedala cu energie pe Calea Victoriei, sfidand prejudecatile timpului si conventionalismele conservatoare. Ceea ce a reusit autorul acestei interesante carti se reflecta printr-o constatare dar si printr-un mesaj in acelasi timp: ” Amintirile se ivesc din sipetul aducerilor aminte cu ajutorul celor care nu lasa sa se astearna uitarea peste locurile si peste oamenii asezati de mult dincolo de viata si care au trait pe aceste vetre”. si in mod cert acest Bucuresti in vremi de demult se adauga indiscutabil unei literaturi documentar – istorice de foarte buna calitate menita sa ne desfete noua cititorilori atat gandul cat si sufletul.

Bucurestiul nu e naspa

Am dat mai demult pe internet peste acest blog: http://naspabucuresti.wordpress.com/. vad ca intre timp s-a mai schimbat putin atitudinea, nu mai sunt doar postari care prezinta si partea mai putin frumoasa a orasului. Fiind a patra generatie de bucurestean get beget, mesajul meu pentru venetici este foarte concis: ASTA NU E ORASU’TAU ASA CA DU-TE DRACU INAPOI LA TINE! Daca e naspa Bucurstiul, ce cauti aici? Te plangi ca orasul e plin de nesimtiti, nespalati, manelisti, tigani (nu sunt de acord cu termenul de rromi)? Ghici de unde au aprut toti astia in Bucuresti? De la tine de la tara. Nu-l recunosti pe vacaru satului, betivu satului, toata saracimea si pulimea care a imbratisat comunismul, in timp ce taranii romani adevarati erau deportati sau mureau prin inchisorile comuniste pentru ca in simplitatea lor si-au dat seama de cat de bun e acest regim?

Sa nu uitam ce s-a intamplat cu acest oras dupa venirea comunistilor: deportari si arestari in masa ale intelectualilor, elita orasului. Ce s-a adus in locul lor? o gramada de analfabeti primitivi (numiti activisti de partid, clasa muncitoare, etc) care au adus cu ei si toate obiceiurile proaste de la ei de la tara. Asa a decazut acest oras.

Asa ca sa nu mai injuram acest oras, ci sa incercam sa il schimbam in bine, in primul rand prin atitudinea noastra fata de el.

Acest post mi se pare ca reflecta cel mai bine adevarul:
“nu ma numar printre fanii acestei capitale mioritice dar nici nu pot spune ca este “naspa”. De ce? pentru ca eu nu ma vad locuind intr-un alt oras. si spun asta din cunostiinta de cauza pentru ca de cand eram mica ai mei s-au ocupat sa vizitez tot ce inseamna orase importante ale tarii – culminand printr-o excursie de 10 zile prin tot ardealul. asa ca am vazut tot ce inseamna sau poate fi o alternativa si pot spune cu mana pe inima pas la toate. nu am nevoie de linistea ardealului, nu ma regasesc in ceea ce inseamna moldova, am nevoie de dobrogea numai vara si nu am ce sa fac in orase precum craiova. presupun ca aceasta campanie a fost initiata de persoane care s-au mutat in bucuresti pentru a face o facultate. ca si in cazul meu de altfel. dar eu nu sustin acesta campanie. absolut nimeni nu te obliga sa vii aici, exista alternative si consider ca centre universitare bune se gasesc si in alte orase, cu precadere as nominaliza clujul si timisoara. asa ca cine nu suporta aglomeratia, indiferanta, mizeria si nesimtirea oamenilor nu vad motive pentru care le-ar tolera. nu pot spune ca sunt d-accord cu tot ce se intampla in bucuresti dar eu il vad dintr-un alt punct de vedere, atata tot. nu se pot schimba lucrurile oamnei buni printr-un blog si nu poti modifica mentalitatea printr-un post adanc. dar trebuie sa recunostem ca aici se invarte tot. posibilitatea unei realizari din punct de vedere profesional este mult mai mare in bucuresti. si persoanele care conduc o afacere de succes in provincie au ca obiectiv intrarea pe piata bucuresteana. asa ca sa nu ne mai dam boemi. eu voi sta in bucuresti pentru ca aici este locul in care voi incerca sa ma realizez si sincer aici chiar am sanse. de ce sta lumea in bucuresti si plateste nesimtitele chirii? din aceleasi motive. pentru ca vrea ca in cativa ani sa nu se mai duca acasa cu maxi taxi ci o proaspata masina. de ce exista indiferenta? pentru ca stresul este deja prea mare ca sa te mai consumi ca stai ca o sardea la metrou sau ca a intrat unu in tine si ti a varsat cafeaua pe tine si nu a zis pardon. please! nu o sa ma consum niciodata pe aceste faze, nu am cum sa-i fac pe bucuresteni mai simtiti, nu am cum sa schimb politica la metrorex si nici nu pot sa impiedic ca intr-o zona sa se asfalteze 3 stazi din 5. dupa parerea mea aceste lucruri se vor rezolva odata si odata iar eu voi continua sa muncesc si sa-mi pierd timpul intr-un oras ca bucuresti. si eu aveam o perioada in care ma plangeam de facultate, de serviciu, de diminetile la metrou dar imi venea in cap aceasta intrebare: Cine te-a pus? eu am vrut sa lucrez, eu am vrut sa fac doua facultati care rand pe rand ma dezamagesc dar deocamdata nu am ce sau cum sa schimb. asa ca pana in momentul in care voi avea aceasta putere imi port crucea. nu este resemnare. este un realism zic eu. hai sa fim seriosi. avem 20 de ani si ne multumim cu um job de 300 de euro. dar suntem idealisti si vrem ca aceasta lume “sa fie una mai buna”. pentru a o face mai buna trebuie sa ai o anumita pozitie, influenta si bani. si pentru a beneficia de acestea mai rapid (dar nu prin mai putina munca) ai nevoie de bucuresti.”

Bucurestiul vechi – Istoric

















Bucurestiul vechi – Istoric

Moara lui Assan, construită în anul 1853, este prima moară cu aburi din România. Moara se află în Bucureşti, în zona Obor-Lizeanu. În prezent, se află într-un stadiu avansat de degradare. Moara lui Assan este clasificată în evidenţele Ministerului Culturii şi Cultelor ca fiind monument istoric de valoare naţională şi face parte din patrimoniul industrial.
Moara a fost întemeiată de negustorii Gheorghe Assan (1821 – 1866) şi Ioan Martinovici (1820 – 1882).

Istoric

Construcţia Morii Assan a fost realizată în anul 1853, pe un teren cumpărat de Gheorghe (George) Assan de la Epitropia Ghica, proprietatea extinzându-se apoi prin achiziţionarea de terenuri de la locuitorii din jur. Moara a fost ridicată într-o perioadă când în Bucureşti nu exista nici măcar o singură fabrică de cărămida. Ca fapt divers, prima fabrică de cărămidă s-a înfiinţat abia în anul 1855 de către serdarul Ioan Filipescu, undeva în zona Elefterie. Utilajele pentru moară au fost aduse de la Viena, de la firma „Siegel”, transportul acestora pe Dunăre şi apoi pe distanţa Giurgiu-Bucureşti durând aproape o lună de zile. În anul 1865, George Assan se desparte de asociatul său şi rămane singurul propietar al fabricii. După moartea lui, în 1866, conducerea întreprinderii a rămas soţiei sale, Alexandrina, care o lasă apoi în anul 1884 celor doi fii, Basile şi Gheorghe, care îşi făcusera studiile în străinatate. În 1894 a fost înfiinţată de către aceştia o nouă secţie de lacuri şi culori, iar moara măcina la acea dată 7 vagoane de grâu în 24 de ore. În 1895 existau în Bucureşti încă nouă mori cu aburi afară de moara Assan[1].
Construcţia propriu-zisă a fost realizată folosind constructori şi meşteri nemţi. La data respectivă, construcţia unui cos al fabricii a fost oprită când atinsese înalţimea de 10 metri, fiind considerată prea mare. După plata unor compensaţii către primărie, coşul a fost ridicat până la înălţimea proiectată de 26 de metri. În registrele comerciale, Moara lui Assan era înregistrată ca «Societatea Anonimă „Fabricile Assan”» pentru industria şi comerţul făinii, uleiurilor vegetale, lacurilor, culorilor şi altor produse similare”. De-a lungul timpului, moara cu abur de la Obor a fost botezată de locuitorii Bucureştiului sub diverse forme: Moara lui Assan, Moara cu valţuri, Moara de foc sau Vaporul lui Assan.[2] În anul 1903 a fost sărbătorită o jumatate de secol de la înfiinţare şi cu acest prilej s-au mai adăugat câteva construcţii, iar la clădirea principală în vârful turnului s-a pus un ceas mare, având dedesubt, în cifre de bronz, mari şi vizibile de departe, anii 1853 – 1903. Ceasul lui Assan, care funcţiona foarte exact, a fost zeci de ani măsurătorul timpului pentru toţi oamenii din cartierul Obor-Colentina.[3] În 1903 se construieşte un nou siloz de grâne, care a fost la acea dată cea mai înaltă clădire din Bucureşti – 41 metri înalţime, 28 de silozuri (magazii) şi două etaje sub ele având capacitatea de înmagazinare de 700 vagoane. Materialul folosit a fost lemnul (pentru conservarea grânelor) izolat într-un ambalaj de beton la fund şi zidarie pe laturi (pereţi din scânduri de la Sinaia şi Azuga, puse pe lat şi bătute în cuie – 50 de vagoane de scânduri şi un vagon de cuie), iar acoperişul era de fier.[4] După 1903, moara Assan a fost dotată cu energie electrică, având uzină proprie, iar în luna iunie 1930 a fost transformată în Societate Anonimă pe acţiuni sub denumirea „Fabricele Assan”, care cuprindeau patru industrii diferite: măcinarea cerealelor, uleiuri vegetale, lacuri şi culori, săpunuri şi chit. Înainte ca moara să fie transformată in societate anonimă, fraţii Assan aveau 33 de lucrători iar în ianuarie 1946, după război, fabrica avea 400 de funcţionari şi lucrători. Fabrica a fost permanent adusă la zi cu cele mai noi utilaje şi tehnologii, fraţii Assan fiind interesatţi de tot ceea ce e mai nou şi mai bun în domeniul industrial, făcând numeroase călătorii în toata lumea în acest scop.[5]

Amplasament

Moara lui Assan are adresa cadastrală în Bucureşti, sector 2, strada Halmeu nr. 25 (fostă Silozului). Numeroasele construcţii din cadrul ansamblului sunt vizibile din: zona Obor, parţial de pe străzile Halmeu, Vaporul lui Assan, Reînvierii, Lizeanu, Baniţei, dar şi de pe Şoseaua Ştefan cel Mare. Proprietatea Moara Assan a avut iniţial o suprafaţă de 5,41 hectare. Din cauza construcţiilor din zonă, a blocurilor construite înainte de 1990, suprafaţa ansamblului a ajuns la 4,7 hectare. După ianuarie 1990, mai multe clădiri (silozuri, depozite, hale) din cadrul complexului Moara lui Assan au fost vandalizate şi apoi demolate ilegal. Clădirea centrală a ansamblului, moara propriu-zisă construită din cărămidă şi având arhitectura unei cetăţi medievale, cu diverse ornamente a rămas nedemolată, dar într-o stare critică, turnuleţele clădirii fiind încă vizibile.

Situaţia după naţionalizare

Moara de la Obor, modernizată constant de foştii proprietari, a fost naţionalizată de comunişti în iunie 1948. În acelaşi an, odată cu confiscările ilegale ordonate de comunişti, este arestat şi Basil (Vasile) Assan care la acea dată era unic acţionar al Fabricilor Assan. Pe durata anchetei, după ce a fost torturat, Assan ar fi fost aruncat de la etajul 5 al Prefecturii Poliţiei Capitalei, familiei comunicându-i-se că s-a sinucis. După 1950, în zona Morii Assan au funcţionat mai multe întreprinderi, printre care Fabrica de pâine „Grâul” şi Fabrica de ulei „13 Decembrie”. O parte din utilajele morii au ajuns pe post de exponate la Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida sau în alte instituţii. În prezent, la Muzeul Tehnic din Bucureşti poate fi văzut un cilindru din instalaţia morii cu aburi “Assan” din anul 1853, exponat care a fost achiziţionat, la începutul secolului trecut, chiar de fondatorul muzeului, inginerul Dimitrie Leonida. În iunie 1990, regimul politic de la acea vreme a emis un act normativ, apreciindu-se că terenul este proprietatea statului şi o parte din acesta trebuie eliberat de unele construcţii, conform “Planului de sistematizare a municipiului Bucureşti”, în baza unui decret din anii ’80 [6][7]. De fapt, terenul cu o suprafata de 4,7 hectare devenise interesant pentru afaceriştii apăruţi peste noapte. O parte din unităţile de producţie ale fabricii de ulei au fost mutate atunci. În anii ’90, terenul şi construcţiile din zona Morii lui Assan au devenit proprietatea SC „Graul” SA şi „Solaris” SA. Dificultăţile financiare cu care s-au confruntat unii dintre proprietarii scriptici ai terenului şi construcţiilor au determinat intervenţia lichidatorilor legali. În cursul anului 2005, într-un interval de timp foarte scurt, au dispărut sub lama buldozerelor mai multe clădiri din ansamblul de la adresa Halmeu nr. 25, fiind distruse şi porţiuni ale imobilelor care trebuiau conservate şi restaurate în virtutea calităţii de monument istoric. De menţionat că pe această stradă există mai multe imobile trecute pe lista monumentelor istorice.[8]

Distrugeri după 1990

Primele distrugeri ale ansamblului Moara lui Assan au fost semnalate autorităţilor începând cu anul 1995. Au fost scoase cercevelele ferestrelor, splendid lucrate în fier forjat, precum şi alte elemente decorative din zinc şi plumb de la acoperitoare şi turnuri. Plăcile de identificare a monumentului au fost smulse de persoane neidentificate. Arhiva şi mobilierul de valoare, rămas de la foştii proprietari ai fabricii au fost valorificate ilegal de persoane lipsite de scrupule. Utilajele fabricate la Viena înainte de anii 1900 au fost dezmembrate şi vândute la fier vechi cu toate că erau piese de o deosebită valoare pentru istoria tehnicii. În prima jumătate a anului 2005 au început demolari executate în mare grabă şi fără autorizaţiile necesare la unele corpuri de clădiri ale ansamblului, dar şi distrugerile deliberate provocate unor stâlpi şi pereţi chiar ai morii propriu-zise transformând într-o ruină acest monument istoric. Autoritatile locale, dar şi alte instituţii ale statului au sesizat ceea ce se petrece la Moara lui Assan,însă distrugerile au continuat sub diverse forme, folosindu-se metode „consacrate” (slăbirea pe durata nopţii a structurii de rezistenţă), dar greu de dovedit ca infracţiuni. Gardul perimetral a fost complet distrus. Directia de Urbanism de la Primăria sectorului 2, în perimetrul căreia se află moara, nu a dat niciodată avize sau autorizaţii pentru demolare sau construcţii de nici un fel la Moara lui Assan. În septembrie 2005, Primăria Municipiului Bucureşti a sesizat Parchetul de pe lângă Judecatoria Sectorului 2 în vederea dispunerii începerii urmăririi penale împotriva celor care se faceau vinovaţi de desfiinţarea ilegală a monumentului de valoare naţionala Moara lui Assan. Sesizarea penală a fost făcută în conformitate cu prevederile Legii 50/1991 republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Deoarece este vorba de un monument istoric, competenţele administrative în cazul ansamblului Morii lui Assan revin Ministerului Culturii şi Cultelor, respectiv Primăriei Municipiului Bucureşti[9].
Nici cavoul familiei Assan din Cimitirul Bellu nu a scăpat de distrugeri. În repetate rânduri acesta a fost vandalizat: literele aurite au fost scoase rând pe rând, uşile din bronz de la intrare au dispărut, iar în interiorul cavoului sunt depozitate câteva mormane de gunoaie. Din decoraţiile interioare nu mai există decât urmele. Deşi a murit în străinătate, familia lui George (Gheorghe) Assan (1821-1866), cel care a fondat Fabricile Assan, i-a trecut pe piatra funerară, conform dorinţei testamentare a acestuia, următoarea inscripţie: “Fondatorul primei maşini cu abur în industria română(1853)”[10].
În noaptea 13-14 mai 2008 clădirea a fost afectată de un incendiu de proporţii, care a fost stins după aproximativ 3 ore. [1]

Proiecte de reconversie

În septembrie 2002, arh. Cătălin S. Zafiu a prezentat, o comunicare la Atelierul de arheologie industrială, intitulată Recuperarea arhitecturii industriale – Reconversie „Moara lui Assan”.

Arh.Cătălin S. Zafiu:

„(…)Concluziile cercetărilor şi ale analizelor împreuna cu selecţia elementelor valoroase din sit au fost necesare pentru stabilirea funcţiunii posibile, restaurarea, reconversia şi extinderea ansamblului. Este uşor de remarcat că spaţiul este destructurat şi decăzut, deci intervenţia ar avea o influenţă benefică asupra vieţii locuitorilor din zona, prin îmbunătăţirea calităţii mediului. Pe de alta parte, aceasta arie având potenţial de dezvoltare al unui centru de grad doi al oraşului, intervenţia ar trebui să se bazeze şi pe studiile, analizele şi proiectele (predicţiile) unor specialişti dintr-o echipă interdisciplinară. Soluţia optimă ar fi realizarea unui centru cultural şi de loisir. Studiile arată clar faptul că pe o arie foarte întinsă şi cu densitate a locuirii ridicată nu există un spaţiu de asemenea factură şi care este deci necesar. E drept însă că această soluţie este discutabilă din punctul de vedere al perioadei de recuperare a investiţiei; însă ar fi la fel de posibil să se facă aici şi un parc I.T. sau un centru de afaceri. În acest sit există un potenţial care merită să fie exploatat şi astfel să fie redat Bucureştiului un element important al istoriei lui, al arhitecturii industriale de secol 19. Programul propus se poate realiza în trei etape (fiecare cu subetapele sale – demolări, restaurări şi reconversii, construcţii noi) şi complexul odată realizat ar cuprinde activităţi informative; educative – cursuri, materiale de prezentare, ateliere de creaţie; culturale – conferinţe, spectacole, expoziţii, audiţii; sportive şi recreative, un muzeu al morăritului şi un hotel. Au existat două variante de amenajare a incintei, prima vizând o proporţie moderată de vegetaţie şi spaţii largi pietonale care să permită perceperea arhitecturii clădirilor, iar cea de-a doua vizând integrarea ansamblului într-un parc cu vegetaţie relativ densă izolând practic fiecare pavilion. Până la urmă am considerat prima variantă mai potrivită având însă grijă să existe o vegetaţie de aliniament perimetrală pentru separarea vizuală a ansamblului de blocurile din jur. Imaginea generală a locului este caracteristică clădirilor industriale şi ea trebuie păstrată datorită construcţiilor tipice cu zidărie aparentă – şi care încă o menţin ca reper, cel puţin pentru locuitorii zonei. Piesa cea mai importantă a ansamblului şi pe care am detaliat-o este silozul, clădire aleasă ca sediu al unei biblioteci publice. Acesta se desfăşoara pe 8 nivele, dintre care unul este destinat spaţiilor tehnice, altul administraţiei, parterul este spaţiu public de primire (acces, informaţii, garderobă, librarie, bar-cafeterie, grupuri sanitare) iar celelalte sunt săli de lectură, consultare, împrumut, prezentări de carte. În partea centrală se află un spaţiu deschis pe 3 nivele iar ultimele două nivele beneficiază de un spaţiu amplu, luminos desfăşurat sub ferma metalică a acoperisului. La nivelul al cincilea, există o legatură cu depozitul de carte, un fost depozit de rapiţă. Între bibliotecă şi depozit se află accesul principal realizat dintr-o structură metalică şi sticlă, spaţiu în care se găsesc şi lifturile, agăţate pe faţada scurtă a bibliotecii.
Un alt punct de mare interes ar fi un muzeu al morăritului, propus în clădirea în care a funcţionat prima moara (moara A), un muzeu modern, interactiv, care să pună în valoare bijuteriile tehnice (mori, separatoare, site) fabricate în Germania, la Braunschweig (AMME, GIESECKE & KONEGEN) la 1900.[11]”

Bucurestiul vechi – Scurt Istoric

























Bucurestiul vechi – Scurt Istoric

Biserica Marcuta este un monument reprezentativ pentru arhitectura secolului al XVI-lea din Tara Romaneasca, inscriindu-se ca un exemplu de seama in evolutia tipului de plan, si a plasticii decorative a fatadelor.

Biserica Marcuta este unul dintre cele mai vechi lacasuri de cult din Bucuresti care au ajuns pana in timpul nostru intr-o forma apropiata de cea initiala, intrecuta in vechime numai de lacasul Curtii Vechi.
Valoarea sa este sporita de faptul ca se pastreaza in cadrul unui ansamblu in mare parte unitar, incinta cu turnul clopotnita si portile de intrare, in forma pe care au capatat-o in ultimul sfert al veacului al XVIII-lea.

Vechea manastire Marcuta este situata in partea de est a Capitalei, peste drum de Spitalul Sfantul Pantelimon. In spatele blocurilor de locuinte, terenurile manastirii ajung pana pe malul sudic al Colentinei.
Biserica a fost zidita de Dan mare logofat, in anul 1587, in timpul Domnului Mihnea al II-lea Turcitul, langa un izvor tamaduitor, aflat pe malul Colentinei in afara zidurilor actualei manastiri. Poarta hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil.

Numele de Marcuta i s-a dat mai tarziu, de la stranepoata de fiica a lui Dan logofat, Visana (zisa Marcuta) fiica lui Marco Armasul, care vazand ca manastirea este „ la lipsa si la saracie si nu o poate chivernisi” o inchina Mitropoliei, la data de 15 decembrie 1679. Cu ajutorul mitropolitului Teodosie, Visa repara manastirea si cladeste chilii pentru calugari in prima incinta, din jurul bisericii.

In timpul domniei lui Grigore al II-lea Ghica (1733-1735), Mitropolitul Stefan a adaugat pridvorul si clopotnita, a facut chenare din piatra la ferestre si cadrul din piatra al usii de intrare, o zugraveste pe dinauntru si pe dinafara, asa cum spune pisania din 20 septembrie 1733.

Manastirea este inconjurata cu un zid cu doua porti, una spre rasarit, pe unde, intra poporul si una spre apus, deasupra careia s-a ridicat o clopotnita, pe unde intrau boierii. Tot atunci, Grigore al XI-lea Ghica pune sa se repare “vistieria apelor” ce era un izvor tamaduitor si sa se amenajeze deasupra un chiosc. Ruinele acestuia mai puteau fi vazute in 1930.

In timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti (1774-1782) se adauga in jurul bisericii un han cu pravalii, manastirea este fortificata cu un zid gros, inalt de 7 metri. Se rezideste clopotnita de zid din incinta interioara. O placa de marmura cu initialele domnitorului si stema familiei este pusa pe clopotnita la anul 1779.

Asa cum arata pictura votiva din pronaos, biserica tinuta in maini de domnitorul Alexandra Ipsilanti, avea atunci o turla pe naos si un turn clopotnita pe pronaos, cu acces printr-o scara in spirala adapostita intr-un turn pe fatada nordica.

In timpul domniilor fanariote (1716-1821) manastirea este data de familia Ipsilanti ca metoh Manastirii Halchis din Elada. In timpul unor lupte purtate cu eteristii blocati in manastire la anul 1821, au fost naruite constructiile anexe ce cuprindeau tiparnita. Turnul de pe pronaos a cazut, ramanand pana azi doar fundatia scarii de acces.

In timpul ocupatiei austriece (1789-1791) se infiinteaza spitale in Manastirea Pantelimon ca si in Manastirea Marcuta, unde s-au folosit chiliile si cladirile anexa pentru adapostirea bolnavilor din timpul „ciumei lui Caragea”(l 813-1814). La Marcuta a lucrat primul medic al orasului Bucuresti, Dimitrie Caracas, care a organizat serviciul sanitar al tarii.

Cutremurul din 1802 deterioreaza partial manastirea, dar aceasta mai figura la 1813 printre manastirile domnesti ale tarii, in cladirile manastirii, pe la 1820-1840, este infiintat primul ospiciu pentru alienati (folosit astfel pana la 1925).
Descriere
Vechea mănăstire Mărcuţa este situata în partea de est a Capitalei, peste drum de Spitalul Sfântul Pantelimon. In spatele blocurilor de locuinte, terenurile manastirii ajung pana pe malul sudic al Colentinei.
Biserica Mărcuţa poarta hramul “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil” şi a fost constuită de către marele logofat Dan între anii 1586-1587 în timpul Domnului Mihnea al II-lea Turcitul. Renovată ulterior de către Visana fiica armaşului Marcu (de unde şi denumirea de Mărcuţa), ea fiind nepoata logofatului Dan.
În interior lăcaşului de cult sunt păstrate picturi din secolul XVI şi tablouri ce îl reprezintă pe armaşul Marcu. De-a lungul timpului Biserica Mărcuţa este restaurată de mai multe ori, renovată între anii 1632-1654, 1678-1688 şi 1966-1967. Cu un perfect amplasament strategic, intr-o zona mlastinoasa langa Lacul Fundeni Manastirea Marcuta, cu trei randuri de porti, cu fortificatii care dupa renovarile din 1632-1654 permiteau si utilizarea armelpr de foc, ea reprezenta un loc perfect pentru maimarii vremii sa se poata retrage la adapost in cazul unei navaliri dusmane. Ea, impreuna cu Manastirea Vacaresti si Manastirea Plumbuita constituiau un lant strategic al Capitalei , de locuri fortificate folositor pentru retragerea familiilor bogate in cazul unor navaliri sau razmerite. Un vast ansambllu de tuneluri ajutau celor asediati sa se refugieze catre zonele ferite si de acolo catre mosii sa se puna la adapost!
Mănăstirea Mărcuţa a găzduit în cadrul clădirilor din complexul său un lazaret în perioada epidemiei de ciumă din 1813, iar ulterior în perioada 1829-1924, a fost sediul unui spital pentru bolnavii alienaţi mintal.
[modifică] Date suplimentare
În inteoriul complexului mănăstiresc a fost internat pentru tratement Mihai Eminescu, fiindu-i administrat un tratement pe baza de mercur. Mihai Eminescu este internat aici începând cu 2 februarie, iar de aici este transferat la “Institutul Caritatea”.

O icoana facatoare de minuni este adusa la 1848, de la schitul Malamuc, Buzau. Casele anexe ale manastirii au adapostit dupa anul 1925, o scoala de reeducare, apoi o scoala profesionala pentru copii infirmi.

La mijlocul secolului al XIX-lea biserica a fost restaurata de arhitectii Johann Schlatter si arhitectul Benis. Peretele ce despartea naosul de pronaos este demolat, pentru largirea spatiului. Turla cazuta la cutremur a fost refacuta din lemn.

In 1909 biserica era din nou in ruina. Intre anii 1917-1918 Marcuta a fost pradata sub ocupatia germana, luandu-i-se clopotul daruit de Alexandru Ipsilanti la anul 1779.

Intre anii 1933-1941 manastirea a fost restaurata partial, prin grija preotului paroh al bisericii. Intre 1945-1957, au fost refacute acoperisul, pictura interioara si a fost montat un nou iconostas sculptat, intre 1966-1969-1984 se continua lucrarile de catre Directia Monumentelor Istorice, din fondurile Statului si cu fonduri proprii.

In vremea preotului paroh Nicolae Pretorian (1970-1996) este reconstituita turla Pantocrator, pe temeiul urmelor pastrate, este reparat acoperisul si este invelita cu tabla de arama. O noua tampla a fost lucrata in lemn de nuc, in atelierele manastirii Plumbuita de catre sculptorul Aurel Obreja. S-a restaurat pridvorul, este refacuta pictura.

Dupa terminarea lucrarilor, P.S. Roman Ialomiteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor tarnoseste din nou Sfantul lacas.
Biserica reprezinta unul din cele mai valoroase monumente pastrate din cea de a doua jumatate a secolului al XVI-lea. Face parte din lacasurile inspirate de planul bisericii Manastirii Cozia, de tip sarbesc, triconc (21.60 si 6.50 pe 11.50 metri), cu o turla pe naos, cu pereti grosi de circa 80 de centimetri, avand pridvor, pronaos, naos cu turla Pantocrator si altar.

Pridvorul deschis, adaugat la 1733, este mai scund decat pronaosul, dar de latimea acestuia. Este compus din trei arcade in plin centru in fatada vestica si cate doua in fatadele laterale, cu arhivolte retrase, din caramizi subtiri, dispuse radial, sprijinite pe coloane robuste, pictate, iar la colturi pe semicoloane alaturate unor plinuri de zidarie, asezate pe un parapet plin, inalt.

Din pridvor, se urca trei trepte pana in pronaos. Initial, acesta era boltit semicilindric, ulterior, a ramas acoperit cu o calota sferica pe pandantivi, rezemata pe patru arce in consola. Ele sunt intarite acum cu tiranti. A fost refacut peretele intre pronaos si naos, cu trei arcade inguste, inegale, rezemate pe doi stalpi cilindrici, din zidarie, pictati.

Elementul cel mai interesant si valoros este decoratia exterioara a bisericii, care o situeaza printre cele mai importante monumente religioase din a doua jumatate a secolului al XVI-lea. La restaurare, paramentul a fost scos de sub tencuiala ce fusese aplicata in secolul al XVIII-lea.

Fatadele sunt decorate in caramida aparenta, cate trei randuri orizontale, alternate cu fasii tencuite, intrerupte de cate doua caramizi asezate vertical. Ele sunt impartite de un brau simplu de caramizi rotunjite, in doua registre inegale, compuse din arcaturi executate cu aceleasi caramizi speciale executate cu latura exterioara rotunjita.

Intrarea in curtea bisericii se face prin doua turnuri de poarta succesive. Cel din incinta exterioara are o arcada mare in plin cintru, este din caramida aparenta si acoperit, peste parter, cu o invelitoare din tabla. in timp, turnul si-a pierdut arcada interioara si catul superior.

Al doilea turn de poarta are doua niveluri, cu o arcada la parter suprainaltata de o alta, iar la etajul clopotelor, cate doua ferestre inalte pe fiecare latura, cuprinse intre decoratia cu arcaturi profilate.

O placa purtand initialele domnitorului Alexandru Ipsilanti este pusa pe aceasta clopotnita, mentionand anul 1779.
In afara zidurilor inalte ce inconjoara biserica, se desfasoara cimitirul parohial, amenajat incepand din 1920, ce ajunge acum pana pe malul Colentinei. In anul 1983 s-a ridicat, pe fundatiile fostei case parohiale, o capela cu hramul Sfantul Nicolae, iar intre anii 1999-2003, o noua biserica, cu hramul inaltarea Domnului.

Bucurestiul vechi – Castelul Tepes







Bucurestiul vechi – Castelul Tepes

Castelul Ţepeş, o adevărată comoară turistică situată în centrul Capitalei, este încă o necunoscută pentru foarte mulţi oameni. Aflat în imediata apropiere a Parcului Carol, adăposteşte actualul sediu al Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor şi poate fi vizitat de două ori pe an.

Zilele în care îşi deschide porţile sunt de Ziua Eroilor şi în preajma Zilei Armatei, 25 octombrie. Anul trecut nu mai puţin de 5.000 de oameni i-au trecut pragul.

Motivul pentru care acest obiectiv, care reproduce Cetatea Poenari ridicată de Ţepeş, este vizitat atât de rar îl reprezintă faptul că trebuie să urcaţi nişte scări înguste şi puţin luminate, cu un grad ridicat de periculozitate.

Clădirea necesită reabilitări urgente, pentru că, potrivit reprezentanţilor Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, nu s-au mai făcut reparaţii din 1990.

1.700.000 de lei pentru amenajarea edificiului

Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor a demarat un proiect tehnic de restaurare a edificiului, care a obţinut toate avizele. Licitaţia de adjudecare a lucrărilor a fost însă stopată din lipsă de fonduri. Ar fi nevoie de nu mai puţin de 1.700.000 de lei de la Guvern, potrivit declaraţiei directorului general al Oficiului, Cristian Scarlat.

Restaurarea clădirii ar implica şi creşterea numărului de vizitatori. Directorul adjunct, Ilie Schipor, a declarat ieri pentru „Adevărul“ că „dacă reuşim să restaurăm şi să amenajăm Castelul Ţepeş, acesta va putea fi vizitat în fiecare zi“.

În acelaşi timp, conducerea Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor ar dori realizarea, în paralel, a unui proiect prin care să aducă în faţa bucureştenilor Parcul Carol de la 1906.

„Proiectul constă într-o machetă cu toate clădirile care existau pe atunci în parc. Aceasta va avea un diametru de şase metri şi va fi amplasată în interiorul turnului”, a explicat pentru „Adevărul“, directorul Cristian Scarlat.

Turistul, urcând în turn, va intra practic într-un alt timp. Pe lângă imaginile de altădată, îl va însoţi şi muzica acelor vremuri. Dar nici pentru asta nu sunt încă bani.

Poze de familie la Castelul Ţepeş

Datorită unicităţii locului, unii dintre cei care au vizitat castelul în Zilele Porţilor Deschise şi-au propus să imortalizeze locul la evenimente personale. Potrivit directorului adjunct al Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, Ilie Schipor, doi tineri au făcut fotografii în turn, chiar în ziua nunţii.

Istoria edificiului

,,Castelul lui Ţepeş” a fost construit în 1906, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I, evenimentul fiind marcat de organizarea unei expoziţii în Parcul Carol.

Pavilioanele de prezentare ale expoziţiei erau reprezentative pentru toate zonele ţării, dar şi pentru ţările vecine. ,,Multe dintre clădirile din acele pavilioane au căzut la cutremurul din ’40, iar Palatul Artelor a fost ars într-un incendiu.

În prezent mai există Arenele Romane, Geamia Turcească şi Castelul Ţepeş”, a explicat directorul adjunct Schipor. Turnul castelului este înalt de 20 de metri. Castelul a devenit în 2004 sediul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor.

O fila de istorie

Castelul Vlad Tepes a fost construit in 1906, cu ocazia a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, cand, pe Campia Libertatii, a fost organizata Expozitia Generala Romana. Destinatia initiala a constructiei a fost crearea unui turn de apa care sa alimenteze aceasta expozitie. Arhitectura constructiei nu corespundea insa cerintelor estetice ale regelui Carol. S-a gasit imediat o solutie ingenioasa de a masca rezervorul de apa.
Arhitectii Stefan Burcus si V. Stephanescu au hotarat ca edificiul sa reproduca la o scara mai mica castelul lui Vlad Tepes de la Poienari din judetul Arges. Astfel, rezervorul de apa a fost montat direct in interiorul turnului cetatii. Bazinul de apa nu a functionat insa niciodata.

La vremea respectiva, castelul a fost destinat expunerii de obicte de arta. Familia regala a revenit la castel in nenumarate randuri pentru a admira tablourile cu motive religioase.

Castelul Vlad Tepes a avut mai multe functii. In 1940 a devenit corp de garda pentru o unitate militara. In 1945, camerele castelului au fost transformate in dormitoare pentru femeile care lucrau la amenajarea parcului Carol. Dupa anii 1990, edificiul a fost utilizat drept corp de garda pentru o subunitate de jandarmi, care indeplinea asigura paza la cateva banci din Capitala. Din septembrie 2004 a devenit sediul Oficiului National pentru Cultul Eroilor.

Unde se afla Castelul Vlad Tepes si cand se viziteaza

Castelul Vlad Tepes se afla pe strada Candiano Popescu din Bucuresti, la numarul 6, in imediata apropiere a Parcului Carol (Libertatii). Constructia se viziteza doar de doua ori pe an: de Ziua Eroilor (Inaltarea Domnului) si de Ziua Armatei, pe 25 octombrie.

Castelul Vlad Tepes se viziteaza atat de rar deoarece trebuie sa urcati niste scari inguste si prost luminate, foarte periculoase. Cladirea nu a mai fost reparata din 1990.

Pentru a ajunge in turn, trebuie sa urcati pe o scara de lemn, construita in spirala. De pe platforma turnului se poate admira Parcul Carol I si panorama Bucurestiului.

Castelul este o bijuterie arhitectonica si un punct de atractie deosebit pentru cei care viziteaza Mausoleul si Mormantul Soldatului Necunoscut aflate in Parcul Carol.

Bucurestiul vechi – Scurt Istoric

Înca din epoca paleolitica exista dovezi care atesta aparitia omului pe malurile Colentinei si Dâmbovitei. În epoca neolitica se trece de la locuinta “bordei sapat sub pamânt” la cea de la suprafata, construita din lemn si lut.
Pâna la 1800 î.H.: Existenta omului se face remarcata în câteva puncte ale unor cartiere cunoscute azi ca Dudesti, Lacul Tei, Bucurestii-Noi, Giulesti-Sârbi, Mihai Voda etc.
1800 – 800 î.H.: În cartierul Tei sapaturile atesta urmele unor asezari, despre care se presupune ca ar fi din epoca bronzului.
800 -100 î.H.: Se gasesc urmele mai multor asezari geto-dacice în cartierele Herastrau, Radu Voda, Damaroaia, Lacul Tei, Pantelimon, dealul Mihai Voda si în Popesti-Leordeni si Popesti-Novaci o presupusa resedinta a lui Burebista.
Secolele III – X: Câteva locuinte dacice, chiar daco-romane descoperite la Bucurestii-Noi, Tei, Militari, precum si niste unelte, ceramica, obiecte de podoaba, monede gasite la Crângasi, Ciurel, Fundenii Doamnei, Baneasa, Straulesti, dovedesc aici existenta populatiei si dupa anul 271, adica dupa retragerea administratiei si armatelor romane din Dacia.
Secolele X – XIII: La Curtea Veche, Baneasa, Ciurel, Damaroaia, Colentina, se descopera vestigii din aceasta perioada de cristalizare a societatii feudale.
20 septembrie 1459: Vlad Tepes, domnitorul Tarii Românesti pomeneste pentru prima oara numele de Bucuresti într-un act prin care întareste proprietatea unor boieri.
14 octombrie 1465: Radu cel Frumos decide ca Bucuresti sa fie una din resedintele domnesti ale Tarii Românesti.
1558 – 1559: La Curtea Veche se construieste Biserica Domneasca. Aceasta ctitorie a domnitorului Mircea Ciobanu este cel mai vechi salas de cult din Bucuresti, pastrat în forma lui originala.
1659: În timpul domniei lui Gheorghe Ghica, Bucuresti devine capitala Tarii Românesti.
1661: Pe o portiune a ulitei Târgului de Afara (azi Calea Mosilor), se face prima încercare de pavare a strazilor cu piatra de râu.
1694: Se înfiinteaza Academia Domneasca de la Sf.Sava, fiind prima scoala superioara din Tara Româneasca.
1702: Pe mosia vaduvei Mogos, Constantin Brâncoveanu înalta Palatul Mogosoaiei, edificiu de mare valoare arhitecturala. Azi se gazduieste aici Muzeul de arta feudala brâncoveneasca.
1704: Spatarul Mihai Cantacuzino construieste Spitalul Coltea, cel mai vechi asezamânt de acest fel din Bucuresti, care dupa ce va fi avariat de incendiu si de cutremur, va fi demolat si reconstruit. (Edificiul actual se ridica dupa 1888.)
1720 – 1722: Marele logofat Iordache Cretulescu si sotia sa Safta (una din fiicele domnitorului Constantin Brâncoveanu) înalta Biserica Cretulescu.
1724: Se ridica Biserica Stavropoleos, considerata o bijuterie arhitecturii religioase.
1760 – 1782: Sunt atestate breslele mestesugaresti pentru croitori, cizmari, cavafi (pantofari si cizmari, ce fac încaltaminte de calitate inferioara), cojocari, pânzari, salvaragii (croitori de pantaloni largi, turcesti, numiti “salvari”), zabunari (croitori de “zabune”, adica de haine barbatesti lungi, cu sau fara mâneci, din bumbac sau lâna, împodobite cu cusaturi), blanari, ilicari (croitori de “ilice”, adica de pieptari, de obicei din postav rosu sau negru.
1765 – 1766: Iau fiinta primele manufacturi, care produc hârtie la Fundeni, postav la Pociovaliste.
1779: Se amenajeaza primele cismele publice în oras.
1798: Recesamântul înregistreaza 6.006 case si 30.030 locuitori.
1808: Se construieste Hanul lui Manuc. În 1812 aici se va semna Tratatul de la Bucuresti dintre Rusia si Turcia.
1831: La recesamânt se numara 10.000 case si 60.587 locuitori.
31 decembrie 1852: Are loc spectacolul inaugural în cladirea recent construita a Teatrului National, care poate gazdui 1.000 de spectatori.
1854: Se inaugureaza Gradina Cismigiu, despre care germanul Ferdinand Lassalle scrie ca “întrece cu mult tot ce poate arata Germania”.
1857: Este primul oras în lume care introduce iluminatul cu petrol lampant. (La Viena abia în 1859 se va aplica aceasta inovatie).
1859: Dupa unirea celor doua principate, în luna februarie Al. I. Cuza îsi face intrarea în Bucuresti, care devine capitala celor doua principate unite. Domnitorul îsi stabileste resedinta în Palatul de la Podul Mogosoaiei.
1859: Se pun bazele Cimitirului “Serban Voda” (Bellu). Aici se odihnesc mari reprezentanti ai literaturii ca: Mihai Eminescu, George Cosbuc, Panait Cerna, Stefan Octavian Iosif, Panait Istrati, Petre Ispirescu, Emil Gârleanu, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Nicolae Labis, Marin Preda, Nichita Stanescu, dar si aviatorul Traian Vuia, constructorul primului avion din lume.
1860: Incepe pavarea strazilor cu piatra cubica in locul bolovanilor de rau.
1866: Ia fiinta Societatea Academica.
1868: Are loc primul concert al Societatii Filarmonica din Bucuresti.
1868: Casa Capsa deschide cofetarie si restaurant, apoi in 1881 – printre primele din Europa – si o cafenea, toate cele trei fiind locuri deosebit de agreate de Bucuresti.
1869: Se inaugureaza linia de cale ferata Bucuresti – Giurgiu, precum si Gara Filaret, prima gara din capitala (incepand din 1960 va deveni autogara).
1869 (decembrie): Se inaugureaza Universitatea Bucuresti. Initial cladirea gazduieste si alte institutii: Senatul, Academia Româna, Biblioteca Centrala, Scoala de arte frumoase etc.
1872: Se da in exploatare prima linie de tramvai cu cai (“tramcar”). Circula pa traseul Gara de Nord – Calea Grivitei – Strada Luterana – Teatrul National – Piata Sfantul Gheorghe (dupa multe decenii de exploatare ultimele tramcare se retrag din circulatie in 1929)
25 septembrie 1872: Se inaugureaza Gara de Nord (pe atunci “Gara Targovistii”), si se da in exploatare linia ferata Bucuresti – Ploiesti.
1873: Incepe sa functioneze “Grand Hotel du Boulevard” (azi “Bulevard”), care este unul din cele mai vechi hoteluri din Bucuresti.
1877: Orasul numara 177.302 locuitori.
1878: Exista 31.303 case. Frecventa culorilor folosite la acestea se prezinta in urmatoare ordine: negru, albastru, galben, verde, rosu.
1880 – 1883: Se amenajeaza cursul Dambovitei, i se adanceste albia, se asaneaza lunca, astfel se poate intreprinde o vasta retea de canale pentru a drena apele menajere si cele de ploaie.
1882: Se introduce lumina electrica. prima instalatie intra in functiune la Palatul Regal din Calea Victoriei, de unde este alimentat si Palatul Cotroceni, apoi urmeaza Teatru National si Gradina Cismigiu.
1884: Apare ziarul Universul, primul mare cotidian românesc.
1884: Se instaleaza prima linie telefonica de stat, intre Ministerul de Interne si Posta Centrala.
1885: Se finiseaza cladirea Bancii Nationale.
1885: In Cotroceni se inaugureaza Gradina Botanica.
1888: Ateneul Român îsi deschide portile. Sala de concerte dispune de 1.000 locuri. Edificul devine o prezenta emblematica pentru capitala.
1889: Se instaleaza prima centrala telefonica cu un numar de 5 abonati asigurand legatura intre Parlament si ministere.
1889: Exista 12 poduri peste Dambovita, dintre care 7 de piatra si 5 din fier.
1893: Se inalta Palatul Cotroceni inconjurat de un parc cu vegetatie bogata. Azi in incinta palatului functioneaza si Muzeul National Cotroceni.
1893: Isi incepe activitatea Foisorul de Foc. Fiind inalt de 30 m, este utilizat ca post de pompieri si rezervor regulator pentru reteaua de alimentare cu apa a orasului. Din anul 1963 functioneaza ca Muzeul National al Pompierilor.
1894: Se inaugureaza prima linie de tramvai electric pe ruta Bd. Cotroceni – Obor, fiind printre primele din Europa.
1895: Concomitent isi deschid portile doua edificii monumentale, Palatul Justitiei – pe malul Dambovitei, iar Ministerul de Agricultura si Domenii – in vecinatatea Spitalului Coltea.
1900: La finele acestui an, se da in fuctiune Palatul Postelor, fiind azi Muzeul National de Istorie a României
1906: Orasul Roma daruieste orasului Bucuresti monumentul “Lupoaica Romei” care acum se afla in Piata Romana.
1908: Se deschide oficial noul edificiu al Muzeului de Istorie Naturala “Grigore Antipa” in care functioneaza acesta si in prezent.
1909: Se aduce la Bucuresti primul automobil electric cu acumulatoare (fabricate in Germania), fiind folosit la transportul marfurilor.
1909: Se dechide Cinema Volta, cu prima sala amenajata pentru reprezentatii cinematografice.
1914: Se infiinteaza Muzeul Militar National. Dupa mutari succesive, in anul 1986 se stabileste in actuala cladire.
1925: Se inaugureaza prima linie de autobuz intre Bariera Calarasi – Piata Sfantu Gheorghe.
1927: Se da in folosinta centrala telefonica automatica cu un numar de 3.000 abonati.
1928: Radiodifuziunea incepe in mod regulat emisiunile pe unde medii, apoi si pe unde scurte. Azi Studioul de Radio are o sala de concerte cu 600 de locuri.
1933: O societate americana construieste Palatul Telefoanelor pe Calea Victoriei.
1935 – 1936: Din beton armat si granit se face Arcul de Triumf construit initial din lemn si stuc in anul 1922. Monumentul (inalt de 27 m) este dedicat victoriei armatelor române in primul razboi mondial.
1936: Sociologul Dimitrie Gusti infiinteaza Muzeul Satului, unul dintre primele muzee etnografice din lume.
1936: Se amenajeaza Parcul Herastrau intins pe 187 ha; dispune de un lac de 77 ha, unde pot fi practicate sporturi nautice (in incinta parcului se afla si Muzeul Satului). Aici mai exista si un teatru de vara cu 2.800 locuri; se mai gasesc baze sportive, dar si locuri de distractie pentru copii.
1937: Se termina constructie Palatului Regal (inceput in 1930). Azi aici functioneaza Muzeul National de Arta care cuprinde Galeria nationala, Galeria universala cu sectiile de arta feudala, grafica si atelierul de restaurare.
8 iunie 1938: In Parcul National Carol II (acum Herastrau), la intrarea dnspre Arcul de Triumf, se deschide Pavilionul Televiziunii. Emisiunile incep la orele 19,00: oricare vizitator poate sa-si transmita vocea si imaginea pe un ecran, platind o anume taxa. Aparatura adusa de Philips constituie “cel mai modern post de emisiune al lumii”.
1939: Se inaugureaza Academia Militara, care dispune de numeroase sali, un amfiteatru cu 450 locuri, biblioteca etc.
1948: Aeroportul Baneasa isi incepe activitatea. Cladirea are o cupola caracteristica din beton armat si un hol cu un imens perete de sticla spre pista, astfel pasagerii pot urmarii decolarea si aterizarea avioanelor.
1949: Prima linie de troleibuze leaga Piata Victoriei si Hipodromul Baneasa (azi aici se afla Casa Presei Libere).
1950: Ia nastere primul studio cinematografic la Buftea, fiind considerat cel mai mare si cel mai bine dotat din sud-estul Europei. Activitatea il leaga strans de capitala.
1950: Se deschide Observatorul Astronomic Popular, azi Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”.
1951: Se inaugureaza Stadionul Dinamo cu o capacitate de 20.000 locuri.
1953: Se realizeaza Complexul Sportiv “23 August”, azi Stadionul National Lia Manoliu. Dispune de tribune pentru 80.000 spectatori, un teren gazonat si pista de atletism, 21 terenuri pentru antrenamente, un lac, doua bazine etc.
1954: Se deschide Opera Româna. Sala are 1.200 locuri. Este cel mai important teatru liric din tara, cu un repertoriu bogat ce include capodoperele unor compozitori ca Verdi, Wagner, Enescu.
1955: La uzinele Vulcan se construieste primul autobuz românesc.
31 decembrie 1956: De revelion se efectueaza prima emisiune de televiziune (alb-negru) din tara.
1957: Se termina lucrarile de constructie (incepute in 1952) la Casa Scanteii, care azi se numeste Casa Presei Libere. Edificiul gazduieste multe edituri, redactii. Aici se afla si cea mai mare intreprindere poligrafica a tarii, ce poarta acum denumirea de Compania Nationala s Imprimeriilor “Coresi” S.A.
1957: Muzeul Literaturii Române pune la dispozitia vizitatorilor un bogat fond de manuscrise, documente, forografii, arta plastica si obiecte memoriale care ilustreaza cele mai semnificative momente din istoria literaturii romane, de la origini pana in prezent. In 1970 muzeul se muta in actuala cladire cunoscuta sub numele de “Casa Scarlat Cretulescu”.
1960: Se inaugureaza Sala Palatului. Sala mare este dotata cu 3.000 fotolii (in spatarele lor sunt plasate 3.000 difuzoare) si cu o scena moderna spatioasa.
1961: Isi incepee activitatea cel mai mare circ din tara, azi cunoscut ca Circul Globus, cu 2.500 locuri si cu anexe care adapostesc si menajeria deschisa pentru vizitatori.
1961: Se fabrica primele televizoare romanesti (alb-negru), marca “Electronica”.
1964: Se infiinteaza Studioul cinematografic “Animafilm”, specializat in producerea filmelor de animarie.
1965: Pe Calea Victoriei, o sala de cinematograf este transformata si devine Teatrul Tandarica.
1967: Dupa incetarea din viata a poetului Tudor Arghezi, casa din strada Martisor devine Muzeul Memorial “Tudor Arghezi”.
1970: La 17 km de Bucuresti, se deschide Aeroportul International Otopeni.
1970: Se ridica Hotelul “Intercontinental”. Este cea mai inalta constructie a capitalei, cu 25 nivele; dispune de 420 camere si de un mare garaj subteran.
1973: Se construieste Teatrul National “I. L. Caragiale”. Un incediu (din noaptea de 16/17 august 1978) distruge complet Sala Mare a teatrului, fiind necesare lucrari de refacere. In anii 1983-1984 se transforma exteriorul cladirii. Sala Mare (cu 1.186 locuri) dispune de cea mai bine dotata scena a tarii. Sala Amfiteatru (400 locuri) si Sala Atelier (200-250 locuri) ofera si ele variate posibilitati de joc. In Sala Mica functioneaza de o vreme Teatrul de Opereta “Ion Dacian”.
1974: Se da in functiune Palatul Sporturilor si Culturii, adica Sala Polivalenta. Constituie cea mai importanta baza sportiva acoperita a capitalei. Pentru competitii sportive exista 6.000 locuri, dar cu ocazia unor concerte capacitatea se poate spori la 8.000 locuri.
1976: Magazinul Universal “Unirea” deschide sirul unor mari magazine moderne.
1977: Se deschide Magazinul Universal “Bucur-Obor”, pe vremea aceea fiind cel mai complex comercial al tarii.
1979: Se inaugureaza prima linie de metrou intre uzinele “Semanatoarea” si “Timpuri Noi”.
1981 – 1988: Pentru realizarea noului centru administrativ (cu Casa Poporului), se demoleaza mai mult de 40.0000 constructii, locuinte, edificii administrative, monumente de arta si cultura, manastiri si biserici, care reprezentau valori inestimabile. Suprafata demolata este egala cu cea a Venetiei.
1990: In februarie, se infiinteaza Muzeul Taranului Român. Rezultat al preocuparilor muzeale de peste un secol, muzeul dispune de aproximativ 150.000 obiecte si documente.
1991: In decembrie, Muzeul National Cotroceni isi dechide portile. Pe langa pivnitele domnesti, cuhniile si chiliiile manastiresti medievale, printre altele pot fi vizitate cateva apartamente mobilate in stilul secolului al XIX-lea (Dormitorul regal, Salonul norvegian etc.) ori incaperi reprezentand perioada antebelica (Sufrageria germana, Salonul de vanatoare, Salonul florilor, Marele Salon de Receptie etc.)
1994: Primaria Municipiului Bucuresti isi fixeaza o noua stema.
1998: Suprafata capitalei – 228 km2, populatia – 2.029.899 locuitori.
1999 – 2000:
numarul gradinitelor: 210 (S1: 45, S2: 51, S3: 26, S4: 32, S5: 26, S6: 30)
numarul scolilor: 171 (S1: 28, S2: 31, S3: 31, S4: 24, S5: 26, S6: 31)
numarul liceelor: 102 (S1: 26, S2: 23, S3: 18, S4: 13, S5: 9, S6: 13)

Pericolele de sub Bucuresti

Pericolele de sub Bucuresti
De la un an la altul bucurestenii se pling de sanatate, de dureri de cap tot mai dese, de ameteli care dureaza tot mai mult, de stari de somnolenta care se cronicizeaza. Si toate acestea au fost puse ba pe seama radiatiilor ba pe seama stresului ba pe seama poluarii pregnante sau a faptului ca, dupa 1990, romanii si-au luat chiar si cite 2-3 servicii. Unii chiar au mers mai departe si au declarat ca Bucurestiul este permanent tinta unor atacuri dint-un razboi nevazut care se duce la nivel paranormal si despre care oamenii simpli nici nu stiu nimic si nici macar nu ar cuteza sa se gandeasca la astfel de lucruri. Fara sa tragem linie, sa trecem in revista cateva dintre pericolele zilnice la care este expusa capitala si despre care nu s-a vorbit niciodata decit cel mult in anumite cercuri.

La un pas de o posibila epidemie de ciuma
Desi la ora actuala ciuma este o boala eradicata de mult, ceea ce nu se stie este ca ea poate sa loveasca necrutator capitala Romaniei. Si asta pentru simplul motiv ca, in urma cu sute de ani, bolnavii de ciuma erau, pur si simplu ingropati la gramada, intr-o singura groapa, iar peste ei se turna var, in ideea ca varul va izola virusul respectiv. Ceea ce nu stiau medicii din acele vremuri insa, se referea la longevitatea virusului si la faptul ca varul actioneaza ca un izolator: adica, pe de o parte, izola, intr-adevar, pentru moment, virusul ciumei, dar pe de alta parte il conserva, pur si simplu. Ciuma, o boala necunoscuta europenilor, avea sa fie adusa din pustele Asiei de hunii lui Attila in a doua jumatate a secolului al V-lea.
De-a lungul secolelor au fost o serie de epidemii de ciuma, dar cea mai cumplita s-a declansat in timpul domniei lui Caragea, in anul 1812. Bucurestiul a fost aproape pustiit in acele vremuri, iar cei care nu mureau loviti de cumplitul flagel, paraseau orasul catre zone mai ferite, in special zone de munte si de padure. Scrierile din acea perioada spun ca tacerea era atit de apasatoare peste Bucuresti, incit se puteau auzi falfaitul din aripi ale pasarilor si zgomotele produse de ciocul acestora, ca un fel de prevestire a nenorocirilor. Din pacate, in timp, s-a petrecut un eveniment care nu a putut fi prevazut de edilii secolelor respective: marginea Bucurestilor a devenit zona centrala, iar actualele excavatii pot scoate oricand la suprafata mortii adormiti de ciuma.
In urma mai bine de 30 de ani, cand au inceput sapaturile pentru metrou si pentru Casa Poporului, in unele locuri s-au descoperit locuri unde fusesera ingropati ciumatii. Doar printr-un noroc epidemia nu s-a declansat existind riscul ca la orice noua constructie sa fie descoperite gropi comune cu morti de ciuma. Mai mult, se pare ca, din diverse motive, o parte din cei morti au fost aruncati in subterane, acoperiti cu var si apoi s-a surpat pamantul de deasupra. Specialistii in virusologie afirma ca la ora actuala virusul de ciuma nu mai este mortal, dar asta doar in cazul in care este depistat la timp si izolat. Pentru ca exista voci care spun ca vaccinurile impotriva ciumei sunt putine si ineficiente, atata vreme cat au fost obtinute din tulpini deja invechite ale virusului respectiv.
Ioana Matei, arheolog, considera ca: “numarul celor morti de ciuma si ingropati la temelia propriei case sau inhumati in graba poate fi foarte mare, iar in zilele noastre s-a pornit o adevarata campanie de construire a unor blocuri gigant in Bucuresti. Interesele de moment pot face ca orice descoperire de aceasta natura sa fie tinuta strict secreta, intrucit oprirea, chiar si partiala a lucrarilor de constructie, ar cauza pierderi imense pentru antreprenori si investitori. Asa ca cei mai multi, daca vor descoperi astfel de cadavre infestate cu ciuma, nu numai ca nu vor sti cu ce au de-a face, dar exista riscul ca sa le arda in crematoriile proprii si in felul acesta sa declanseze, pur si simplu, epidemia mortala”.

Lacul urias de sub capitala Romaniei
Cu milioane de ani in urma, pe locul unde este astazi Bucurestiul se intindea Marea Getica. Treptat, fundul marii s-a ridicat iar marea s-a retras, facand loc manoasei Cimpii Romane. Cu toate acestea, un fenomen ciudat, dar deloc rar, a dus la conservarea unei parti a fostei mari, sub forma unui lac subteran. Ne explica domnul Andrei Mocanu, geolog de profesie, care la ora actuala scrie despre istoria geologica a Bucurestiului: “Practic ce s-a intamplat in acele vremuri: din cauza efortului pamantului, scoarta terestra s-a ridicat, pur si simplu, formind o concavitate in care s-a pastrat apa marii milenare. Imaginati-va urmatorul aspect: aveti o saltea de plaja, plina cu aer. Puneti pe ea o galeata cu apa, plina, la mijloc, apoi indoiti cele doua margini ale saltelei pana cand se impreuneaza. In felul acesta galeata a ramas la mijloc, dar in acelasi timp este complet acoperita de cele doua margini ale saltelei. Exact asta s-a intamplat cu Marea getica: apa s-a retras parsial, iar marginile scoartei terestre s-au incretit pana cand au format zona de deal pe care s-a ridicat, ulterior, Bucurestiul”.
In sustinerea teoriei sale, domnul Mocanu aduce fenomenele care se petrec fie zilnic, in statiile de metrou fie in perioadele cu ploi, cand canalele se infunda. “Apa se scurge, e adevarat, dar la un moment dat lacul subteran se umfla si da pe dinafara, lucru care duce la saturatia pamantului cu apa si la aparitia fenomenului de baltire. Fenomenul nu are nici o legatura cu asa zisa canalizare defectuoasa – care oricum este defectuoasa – ci cu saturatia dcu apa a pamantului. Apoi, nu-mi spuneti ca nu ati remarcat, faptul ca in anumite statii de metrou, indiferent daca este zi sau seara, se aude curgand permanent o apa. Nu e vorba despre nici un riu ci pur si simplu de canalele prin care apa de la suprafata se scurge in lacul subteran”.

O bomba naturala care poate exploda oricand
Mai mult, domnul Mocanu considera ca Ceausescu a facut, printre multe altele, o gresala capitala in perioada de urbanizare si modernizare a Bucurestiului: a construit lacul de la Ciurel, pe Dambovita. Initial lacul s-a vrut sa fie transformat in primul port pe Dambovita, barci si vaporase de mic tonaj urmind sa strabata drumul pana al dunare. “Din nefericire, presiunea pe care lacul Ciurel o exercita asupra pinzei freatice din adancime s-a dovedit fatala, aducand o serie de izvoare mai mici sau mai mari, catre suprafata, impiedicand deversarea acestora in lacul de sub Bucuresti”. Si asta nu este totul, presiunea exercitata ducand la aparitia unui pericol despre care cei mai multi nici macar nu au habar, anume pungile cu gaze de sub oras. “Unii spun ca din cauza lucrarilor de punere a conductelor cu gaz, in Bucuresti, s-a ajuns la situatia in care Capitala sta efectiv pe o bomba care poate exploda in orice ceas. Este o aberatie si in acelasi timp este purul adevar. De ce este o aberatie? Simplu, pentru ca in cazul unei explozii locale, alimentarea cu gaze se intrerupe aproape instantaneu. Deci ar putea, cel mult, sa aibe loc o explozie undeva la un bloc, cel mult. In acelasi timp insa, Bucurestiul sta pe o acumulare de gaze. Acestea s-au format, de-a lungul milioanelor de ani, prin putrezirea animalelor marine care traiau pe vremuri in Marea Getica si care au fost izolate, in momentul in care pamantul s-a incretit si a format concavitatea in care se gaseste lacul subteran, iar presiunea exercitata de Lacul Morii si de apele subterane, risca oricand sa impinga aceste gaze spre suprafata. Din pacate, nu exista o modalitate de ardere controlata a acestor gaze, pentru ca orice flacara care ajunge in adanc poate transforma zona intr-una desertica.

Bucurestiul de acum 2300 de ani
Cu toate acestea, exista o minune care pana acum a facut fata pericolului din adancuri: canalele si subteranele Bucurestiului. Si nu vorbim despre canalele construite de comunisti, ci despre subteranele existente de mii de ani in aceasta zona. Domnul Iulian Georgescu, profesor de istorie, are propria sa opinie:
“Aduceti-va aminte ca fanariotii se plimbau cu trasura pe sub pamant. Chiar credeti ca intr-o suta de ani, acei fanarioti puteau sa construiasca asemenea coridoare tainice? Pai sa nu uitam cit a durat ca sa fie preschimbate subteranele si transformate in metrou, asta la sfirsit de secol XX, cu utilaje si oameni. Deci cum va inchipuiti ca puteau sa faca acei fanarioti lucrarile de amenajare a subsolului cu o sapa si o galeata rudimentara? ! Nu, domnilor, subteranele au existat dintotdeauna si ele sunt pomenite chiar si pe vremea dacilor. Pentru ca Bucurestes, in anii 292 i. H. era atestat documentar ca fiind capitala Gaetiei (Getiei), condusa in acei ani de Dori regis thracum: Dromichaites, cum i-au spus grecii sau Doru Mihaita, asa cum i se spunea in realitate”.
Subteranele, indiferent cine le-a construit, au scapat pana acum Bucurestiul de o eventuala explozie, gazele acumulate in adinduri gasind loc de trecere catre suprafata si intr-o asemenea concentratie incit sa nu fie periculoase pentru oameni.
“Se mai intampla ca uneori, o punga mai mare de gaze sa iasa din adancuri si atunci, de regula, bucurestenii se pling de dureri de cap, de ameteli sau au o stare de somnolenta, de lene. Nu e vorba despre nici o boala pe sistem nervos sau de nici o oboseala cronica, asa cum lasa unii sa se inteleaga, ci pur si simplu de inhalarea unei cantitati prea mari din acele gaze. Acum doar nu o sa vreti sa se anunte la televizor ca Bucurestiul este in pericol, ca doar banii in Bucuresti se fac si cele mai mari interese aici sunt”.

Subteranele salvatoare
Numai ca blestemul care a cazut pe neamul getilor s-a transmis si catre noi, urmasii lor. Pentru ca ceea ce ne-a salvat pana acum ne poate aduce pieirea de acum inainte. Subteranele de sub capitala, desi construite dupa forma unui furnicar, au adus cu ele un pericol nou: orasul se poate surpa sau macar unele zone ale acestuia, intrucit a ajuns sa semene cu un urias svaiter.
“Este si motivul principal pentru care reteaua de metrou este permanent prelungita”, este de parere domnul Mocanu. “Pentru ca prin asta o serie de subterane sunt cimentate, betonate si intarite cu liniile de metrou, ducand la o crestere a securitatii zonei respective. Cel mai mare dezastru s-a petrecut in timpul cutremurului din 1977 cand, din cauza acestor goluri de sub oras, aproape tot centrul Bucurestiului s-a naruit. Atunci s-a alarmat Ceausescu si a pornit campania de construire intensiva a metroului, oferind poporului o explicatie plauzibila si ascunzind existenta trecatorilor subterane, de teama de a nu fi folosite de eventualii dizidenti”.

Pamantul viu de sub Capitala
Cei care au lucrat la metrou au vazut si au auzit lucruri greu de crezut. Mircea Ioanid, pensionar, isi aminteste cu groaza niste intamplari din anii `80 al caror martor a fost pe cand cara cu basculanta pamant din subteran.
“Nu am fost singurul care am trait astfel de intamplari, dar sunt singurul care a mai ramas in viata dupa tot ce s-a intamplat. Pentru ca pamantul i-a inghitit, pur si simplu pe ceilalti. Pamantul era viu, la propriu. Si eu eram tinar sofer si in putere si nu ma temeam asa, cu una cu doua, dar cand imi amintesc de intamplarile respective mi se zbirleste si acum parul in cap de frica”. Dumnealui sustine ca, in 1982, unul dintre excavatoare a scos la suprafata un cadavru bizar. Avea in jur de 2 metri si ceva si era imbracat straniu, cu un fel de roba rosie si cu o masca neagra pe fata. Pielea era de o culoare maronie. Ceea ce ne-a uimit pe toti a fost senzatia ca acel barbat era inca viu. Avea ochii larg deschisi iar fata sa, desi cu trasaturi frumoase, inspira teama. Unul dintre colegii mei chiar a facut o gluma si spunea ca asa trebuie sa arate Satana, daca o exista. Nu stiu daca a fost o simpla coincidenta sau mai mult, dar la cateva zile dupa, pe colegul asta l-au descoperit mort. La autopsie medicii au spus ca avea toate organele interne imprastiate, ca si cum ceva ii explodase in interior”.
Dar ceea ce i-a uimit pe cei citiva lucratori care au vazut cadavrul a fost obiectul ciudat pe care aratarea il tinea in mana si care semaca cu un baros mai mare termanat cu o secure cu doa taisuri. “Si nu atit arma din mana aratarii ne-a uimit cit mai ales faptul ca nu mai vazusem niciodata nimic asemanator si ca, desi parea ca statuse sub pamant timp de sute de ani, nu avea nici un fel de rugina pe ea. Arma si cadavrul au fost izolate pana urma sa vina un specialist, dar in seara respectiva au disparut complet, in mod surprinzator. “Au venit cei de la Securitate si ne-au intors pe toate fetele, ne banuiau ca suntem intelesi cu dusmanii de clasa si ca am ascuns cadavrul. Dar am trecut si de asta. In schimb, ceilalti colefgi ai mei au disparut, pe rind, inghititi de pamant, fara ca cineva sa mai dea de urma lor. La disparitia unui am fost de fata si nu am putut uita nici acum urletul animalic pe care l-a scos, strigand, incercand sa se agate cu unghiile de o margine de pamant: . Eu sunt singurul care am scapat pentru ca mi-am cerut transferul pe un alt santier”..

Refugiul ultimilor zei ai dacilor
Legendele vechi vorbesc despre o rascoala a uriasilor si a titanilor impotriva stapanului de atunci al Pamantului, respectiv Zeus. Rasculatii au invins, in prima faza dar zeii au fost ajutati de eroul pelasg Hercule care i-a invins, i-a ferecat cu lanturi grele si i-a aruncat sub pamant. Tainita in care au fost azvirliti titanii se pare sa fi fost Bucurestiul, iar subteranele au fost construite de Hefaistos, zeul din adancuri, special incit nici una sa nu duca la suprafata. Domnul Alexandrescu Tiberiu, etnolog si folclorist, spune ca legenda Minotaurului este adevarata, dar realitatea a fost deformata..
“Bucurestes a fost numit asa in urma victoriei asupra titanilor, pentru ca zeii cei vechi s-au bucurat de triumful lor vremelnic si au construit un oras in care oamenii sa se bucure mereu si sa celebreze de-a pururea victoria asupra titanilor. Numai ca aici, sub Bucurestes, a fost construita, de asemenea si cea mai cruda inchisoare, ferecata cu lacate magice: un labirint in care cei care patrundeau nu mai ieseau niciodata la suprafata, pentru ca nu mai reuseau sa gaseasca drumul. Va intrebati de ce oare nu le dadea prin minte sa faca semne pe pereti si sa mearga dupa ele? Simplu, pentru ca labirintul insusi era viu si isi schimba retelele de colidoare permanent. Pamantul acesta, domnilor, a fost un pamant viu dintotdeauna. De aia tara s-a numit Getia sau Geia iar getii au fost fii sai”.
Si tot aici, in labirintul de sub Bucurestes, domnul Tiberiu considera ca au fost inchisi ultimii zei de catre Apostolul Andrei, cel care i-a crestinat pe daci. “Poate o sa vi se pare ciudat ca un intelectual ca mine crede in zei si in forte nevazute. Credeti-ma cand va spun un lucru: cu cit stiinta se dezvolta mai mult, cu atit mai mult ea se apropie de Dumnezeu. Ajungem sa ne punem niste intrebari firesti iar raspunsurile nu le putem gasi in aceasta lume, pe calea rationamentului logic. Iar fenomenele din adancul Bucurestilor sunt dincolo de orice logica si ratiune”, incheie domnul Tiberiu.

Taina bisericilor ortodoxe
Pentru a afla mai multe, ne-am adresat unui mic grup de specialisti in domeniul paranormalului si i-am rugat sa ne ajute sa ne formam o parere asupra lucrurilor pe care le-am aflat. Irina Asaftei, Remus Dumitru si Petre Petre sunt mediumuri cunoscute in lumea lor si care se ocupa cu masurarea cimpurilor de forta si a perturbarilor acestora. De la ei am aflat un lucru interesant, anume ca, din punct de vedere energetic, Bucurestiul este pozitionat pe un nod de energie negativa telurica.
“Asta nu inseamna ca Bucurestiul este negativ, ci ca acel cimp, in functie de directia sa de expansiune, poate afecta viata de la suprafata fie pozitiv fie negativ. Curgerea energiei se face sub forma unei spirale care se deplaseaza periodic in jurul unui punct de sprijin. Cand sensul de curgere al spiralei este in sus, la suprafata totul se resimte sub forma unui boom economic, al unei dezvoltari puternice, al unui nivel de trai imbelsugat. Cand spirala se invirte si directia de curgere a energiei este catre centrul pamantului, atunci avem la suprafata o perioada de regresie economica, de dezastre, de boli si nefericire. Iar cand spirala deplaseaza energia lateral, de regula exista momente de stagnare economica si spirituala, la suprafata”.
Din pacate, toti trei sunt de acord cu un aspect: directia de deplasare a energiei nu poate fi prevazuta ci doar constatata si masurata, ceea ce inseamna ca nu se pot lua masuri pentru contracararea efectelor negative. “Mai ales ca nu exista o regula a deplasarilor: pot fi tri deplasari laterale urmate de una verticala in sus sau in jos sau pot fi cicluri de cite o singura deplasare in jurul punctului de sprijin”. Cu toate acestea, dumnealor sustin ca in ultimii ani, oamenii au gasit, voluntar sau involuntar, o metoda ca sa contracareze deplasarile din adancuri: construirea bisericilor ortodoxe.
“Finisarea unei biserici activeaza cimpuri de forta deosebite si fac in asa fel ca deplasarea energiei sa se orienteze, treptat, catre in sus sau cel mult lateral. In ultimii 15 ani de cand ne cunoastem noi, am remarcat practic ca la fiecare biserica ortodoxa construita, cimpul de forte de sub Bucuresti s-a schimbat, a devenit mai stabil si mai puternic, ca si cum fiecare lacas de cult a functionat ca un fel de amplificator si stabilizator de energie telurica”, incheie doamna Asaftei.
Stand si analizand fiecare dintre opiniile specialistilor, nu am putut sa nu ma gandesc, cu groaza, ca fiecare zi este o zi periculoasa si poate fi ultima zi din viata unei metropole. Si abia atunci am realizat cit de intelepti au fost stramosii nostri, numind acest oras Orasul Bucuriei, orasul care traieste intens fiecare ceas din viata sa, orasul care se bucura de fiecare secunda ce i-a fost daruita sau harazita… Poate de zeii din adancuri, poate de titani sau poate de entitati a caror existenta mintea noastra rationala si logica se teme sa o recunoasca sau sa o accepte.

Previous Older Entries Next Newer Entries

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.